Mai bine de 120 de elevi din instituții de învățământ din regiunea de nord a R. Moldova au participat la ediția a VII-a a Concursului regional „Aspirații informatice”, organizat de Catedra de matematica și informatică a Universității din Bălți cu suportul, în acest an, companiilor USA Link System, CodeFactory, Endava și AMSoft.
Concursul s-a desfășurat la USARB în data de 10 martie a.c.
Organizatorii concursului remarcă faptul că, de la an la an, competiția devine tot mai populară în rândul elevilor ai claselor IX-XII, or, în ediția din acest an a participat un număr record de elevi. Concursul respectiv este o bună platformă pentru pregătirea elevilor de Olimpiada Republicană de Informatică, care urmează să aibă loc la sfârșitul lunii martie.
Învingătorii Concursului regional „Aspirații informatice” de la USARB sunt:
În categoria claselor a IX-a:
Locul I – Stelian Țicău, L.T. „M. Eminescu”, Bălți;
Locul II – Mădălina Ceban, Gimnaziul Pelenia, Drochia;
Locul III – Dionisie Rechimciuc, L.T. „M. Eminescu”, Drochia.
Mențiuni:
Vlad Stan, Gimnaziul Cușmirca, Șoldănești;
Alexandru Nemițchii, L.T. „M. Sadoveanu”, Ocnița;
Cătălin Diacov, L.T. „L. Damian”, Râșcani;
Mihai Obleac, L.T. „I. Creangă”, Drochia.
În categoria claselor a X-a:
Locul I – Nichita Moțoc, L.T. „V. Alecsandri”, Ungheni;
Locul II – Alexandru Demcenco, L.T. „Ștefan cel Mare”, Bălți;
Locul III – Alexandr Glușcov, L.T. „D. Cantemir”, Bălți.
Mențiuni:
Virgiliu Vîlcu, L.T. „M. Eminescu”, Bălți;
Igor Vreme, L.T. „Ștefan cel Mare”, Bălți;
Oleg Dragoi, L.T. „M. Eminescu”, Bălți;
Alexandru Cozlovschi, L.T. „M. Eminescu”, Fălești.
În categoria claselor a XI-a:
Locul I – Cătălin-Victor Cojocaru , L.T. „M. Eminescu”, Drochia;
Locul II – David Nicolaișin-Șișciuc, L.T. „M. Lomonosov”, Bălți;
Locul III – Cătălin Garbuz, L.T. Visoca, Soroca.
Mențiuni:
Elizaveta Miocovici, L.T. M. Lomonosov”, Bălți;
Alexandru Donu, L.T. „M. Eminescu”, Drochia;
Nichita Gavrilov, L.T. „D. Cantemir”, Bălți;
Alexandru Boiciuc, L.T. „V. Alecsandri”, Ungheni.
În categoria claselor a XII-a:
Locul I – Leonid Rotarenco, L.T. OLIMP, Rezina;
Locul II – Emil Cebotaroș, L.T. „M. Eminescu”, Bălți;
Locul III – Vitalie Pîrău, L.T. „M. Lomonosov”, Bălți.
Mențiuni:
Ianec Umanschii, L.T. „M. Eminescu”, Drochia;
Evelin Căpățînă, L.T. „M. Eminescu”, Bălți;
Cătălin Lisnic, L.T. „V. Alecsandri”, Ungheni;
Ion Murzac, L.T. „M. Eminescu”, Drochia.
Învingătorii au fost premiați de către prim-prorectorul USARB pentru activitatea didactică, dr., conf. univ. Natalia Gașițoi; decanul Facultății de Științe Reale, Economice și ale Mediului, dr., conf. univ. Ina Ciobanu și șeful Catedrei de matematică și informatică dr., conf. univ. Eugeniu Plohotniuc.
Este de menționat că la 17 martie a.c., la USARB se va desfășura Concursul de rezolvare a problemelor de matematică în memoria proeminentului matematician Valentin Belousov. Concursul este destinat liceenilor claselor a X-a, XI-a și a XII-a, fiind organizat de Catedra de matematică și informatică de la USARB.