Perspective și posibilități de angajare pentru viitorii psihologi. Inspectoratul General al Poliției
În vederea eficientizării procesului educațional și facilitării angajării absolvenților de la specialitatea psihologie, în câmpul muncii, a fost efectuată vizita de studiu la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din municipiul Chișinău.
În cadrul Inspectoratului, studenților grupei academice PS31Z (specialitatea psihologie), din cadrul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Arte, le-a fost prezentat:
– rolul Poliției de Frontieră în asigurarea securității naționale, Politici și strategii. Cooperare interinstituțională și internațională;
– structura organizațională și specificul de activitate a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră ș.a.
Domnul Ion Pleșca, șef al serviciului de asistență psihologică din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a prezentat informații despre serviciul psihologic și activitățile realizate de către specialiștii serviciului. Menționăm faptul că dl Pleșca este absolvent al specialității psihologie din cadrul Universității de Stat ”Alecu Russo” din Bălți.
În afară de activitatea de informare, studenților le-a fost demonstrat și un program practic/aplicativ de exerciții cu implicarea cânilor dresați aflați în serviciul Poliției de Frontieră. Astfel, câinii dresați au participat la exerciții de căutare și identificare a substanțelor interzise (droguri), au îndeplinit comenzile verbal-orale și nonverbale (de la distanță) a instructorilor.
Studenții impresionați, au primit o lecție de psihologie umană, dar și de psihologie animală.
Ulterior, absolvenții au avut posibilitatea să facă cunoștință și să mânuiască echipamentele tehnice din dotare a Poliției de Frontieră (binocluri, dispozitive de verificare a actelor, echipamente de reținere a infractorilor, arme din dotare ș.a.)
Aducem mesaje de gratitudine Șefului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Domnului Fredolin Lecari, colectivului și în special Domnului maior Ion Pleșca, șef al serviciului de asistență psihologică, pentru organizarea acestei vizite.
La fel, exprimăm recunoștința Agenției Universitare Francofone din Republica Moldova pentru sprijinul și suportul financiar al vizitei de studiu.