Proiectul cultural Inima Nomadă a Marii Uniri”

La inițiativa Asociației pentru Dialog Intercultural (Curtea de Argeș, România), reprezentată prin Directorul Tania NICOLAU, în parteneriat cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, în persoana Rectorului conf. univ., dr., Natalia GAȘIȚOI, în iunie 2018 a fost depus proiectul „Inima Nomada a Marii Uniri”. Din partea USARB, responsabil de activități a fost desemnat prof. univ., dr. hab. Pavel TOPALĂ.

Proiectul a vizat organizarea, în câteva localități din România și din mun. Bălți, Republica Moldova, a proiecției filmului istoric „Inima Nomadă a Marii Uniri” – un documentar mărturie despre rolul Reginei Maria în timpul Primului Război Mondial, dar și organizarea unor vizite de schimb cultural.

Proiecția filmului la Bălți a fost realizată în data de 24 noiembrie 2018, cu suportul rectoratului și prim-prorectorului conf. univ., dr., Lidia PĂDUREAC, la care a participat un număr impunător de cadre didactice și studenți.

Proiecția filmului la Curtea de Argeș a avut loc în data de 01 decembrie 2018. Conform acordului de colaborare, în cadrul vizitei urmau să participe patru persoane din partea USARB. Ulterior, însă, grație relației de prietenie existente de mai mulți ani, partea română a manifestat un gest de generozitate și a oferit oportunitatea de a vizita România pentru mai mulți basarabeni decât a fost preconizat inițial.

În cadrul vizitei a fost realizat un program cultural de excepție, care a inclus proiecția filmului, expoziția de tablouri, vizitarea mănăstirii și a muzeului municipal Curtea de Argeș. Au urmat discuții anternante și stabilirea contactelor personale și instituționale. Toate cheltuielile în proiect au fost suportate de partenerul român.

În cadrul evenimentului desfășurat la Curtea de Argeș, prof. univ., dr. hab. Pavel TOPALĂ, președintele consiliului științific USARB, s-a adresat cu un mesaj de felicitare și gratitudine, menționând următoarele: „Rămânem recunoscători pentru lecțiile de cultură și de istorie primite, urmând să facem concluzii față de trecut și să formulăm convingeri și îndemnuri pentru generațiile care vin”. 

Pozele de la eveniment pot fi accesate aici

 
Distribuie acest articol