Eveniment de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi a găzdit în data de 13 februarie 2019 evenimentul ,,Ecoul catastrofei. Să ne amintim de cei plecați în numele celor vii” și expoziția ,,Dincolo de datorie”. Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural Evreiesc KEDEM din Chișinău, în parteneriat cu USARB și Ambasadele Italiei, Germaniei, Israelului la Chișinău.

Prorectorul pentru activitatea ştiinţifică şi relaţii internaţionale, conf. univ., dr. Valentina Prițcan a reamintim că în data de 26 noiembrie 2015, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea cu privire la includerea zilei de 27 ianuarie în lista datelor comemorative oficiale în calitate de Zi Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. 27 ianuarie se marchează și la nivel mondial drept Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Aceasta a fost aprobată de către Adunarea Generală ONU în data de 1 noiembrie 2005 prin Rezoluția 60/7.

Prim-prorectorul pentru activitatea didactică, conf. univ., dr. Lidia  Pădureac a salutat participanții la eveniment și scos în evidență necesitatea de a însuși lecția trecutului și înțelege că trebuie să ne opunem oricăror forme ale discriminării, rasismului și antisemitismului.

Discursuri focusate pe comemorarea tuturor victimelor Holocaustului și ale regimului nazist, dar și pe valorificarea păcii, bunei înțelegeri, convețuirii în armonie, au fost ținute de către  doamna Vasilache, specialist coordinator, metodist, Direcția Învățământ, Tineret și Sport a Primăriei Bălți, domnul Diego Randazzo, Prim Secretar al Ambasadei Italiei la Chişinău, doamna Stela Harmelina, directoarea Centrului Cultural Evreiesc KEDEM din Chișinău, doamna Christine Gockel, ataşat cultural al Ambasadei Germane în Moldova, domnul  Dmitri Curs, primul secretar al Ministerului Afacerilor Externe al Israelului în Moldova.

Participanții la eveniment au vizionat, în premieră, filmul ,,Holocaustul în Moldova” (elaborat în cadrul proiectului internațional de tineret ,,Phoenix” cu sprijinul JCC Global, Moldova-SUA-Israel).

Mai multe detalii aici

Distribuie acest articol