Centrul rus din USARB a împlinit un deceniu de activitate
În data de 25 septembrie 2019 s-au împlinit 10 ani de la deschiderea Centrului rus în cadrul Universităţii de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi. Activitatea doamnei Tatiana SUZANSCHI, conf. univ., dr., responsabilă de Centrul rus din USARB, a domnului Vladimir BRAJUC, șeful Catedrei de slavistică, conf. univ., dr., a membrilor Catedrei de slavistică, dar și cooperarea fructuoasă cu fundația «Русский мир», au făcut posibilă crearea unei platforme active pentru studierea limbii ruse, explorarea și promovarea culturii ruse prin intermediul Centrului rus.
Timp de un decenu doamna Tatiana SUZANSCHI, responsabilă de Centrul rus din USARB, membrii Catedrei de slavistică au organizat întâlniri cu compatrioți și oameni interesanți, seri literare, mese rotunde și ateliere de lucru, zile dedicate culturii și limbii ruse, contribuind la pregătirea speciliștilor în domeniu.
Mikhail DAVYDOV, conducătorul Centrului rus dе Știință și Cultură din Chișinău, Kirill ABRAMOV, atașat al Ambasadei Federației Ruse și Pavel BUCHATSKY, șeful Comunității ruse din mun. Bălți, au avut o întrevedere cu administrația USARB și reprezentanții Catedrei de slavistică, menționând că doamna Tatiana SUZANSCHI, conf. univ., dr., responsabilă de Centrul rus din USARB, a contribuit prin creativitate, angajament și activități originale la promovarea Centrului, acesta devenind în 10 ani foarte popular și apreciat. Vladimir BRAJUC, șeful Catedrei de slavistică, conf. univ., dr., a scos în evidență bunele practici achiziționate în 10 ani de activitate a Centrului rus.
Studenții și absolvenții USARB au captivat publicul prin programul artistic prezentat, partenerii și colegii au susținut eforturile și dedicația doamnei Tatiana SUZANSCHI, conf. univ., dr., responsabilă de Centrul rus din USARB.