Conferinţa Ştiinţifică Internaţională ,,Relevanţa şi calitatea formării  universitare: competenţe pentru prezent şi viitor din  9 octombrie 2020

În data de 9 octombrie 2020, și-a ținut lucrările Conferinţa Ştiinţifică Internaţională Relevanţa şi calitatea formării  universitare: competenţe pentru prezent şi viitor, consacrată celor 75 de ani de la fondarea Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, organizată online (videoconferință, aplicația Google Meet), cu participarea  a circa 240 participanți.

Sesiunea de deschidere solemnă a lucrărilor Conferinței Ştiinţifice Internaţionale  Relevanţa şi calitatea formării  universitare: competenţe pentru prezent şi viitor, a fost moderată de doamna Valentina PRIȚCAN, dr., conf. univ., prorector pentru activitatea ştiinţifică și relații internaționale. Administrația USARB a adresat un mesaj de gratitudine  participanților la conferință (circa 240), menționând relevanța cercetării în învățământul superior.

Alocuțiunea de deschidere a fost rostită de către doamna Rector Natalia GAȘIȚOI, dr.,  conf. univ.

Doamna Natalia GAȘIȚOI, Rector al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, a adresat un mesaj de înaltă apreciere invitaților de onoare, participanți la Conferință, pentru parteneriat eficient și susținerea reformelor în sistemul de învățământ superior:

  • Igor ȘAROV, Ministru, MECC;
  • Anatolie TOPALĂ, Secretar general, MECC;
  • Mioara GRIGORESCU, Consul al României la Bălţi;
  • Tatiana DUBIȚKAIA, viceprimar de Bălți.

Igor ȘAROV, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării a adresat un mesaj de felicitare corpului didactico-științific și studenților Universității. „Rămân la credinţa că o universitate aflată în dezvoltare științifică, cum este USARB, trebuie să păstreze tradiția universitară și să se manifeste activ într-o comunitate care trece prin schimbări continue. Pe de altă parte, prin cercetare-dezvoltare şi inovare, mediul academic trebuie să-și canalizeze resursele pentru a găsi răspunsuri la nevoile şi la problemele comunității mai largi din care face parte”, a declarat Ministrul.

Mesaje de felicitare și apreciere a USARB au rostit Mioara GRIGORESCU, Consul al României la Bălţi, Tatiana DUBIȚKAIA, viceprimar de Bălți.

Comunicările în plen au fost susținute de către:

  • Natalia GAȘIȚOI,, conf. univ., Pregătirea viitorilor profesori pentru predarea elementelor de probabilitate;
  • Lucia CEPRAGA,, conf. univ., Academia de Studii Economice din Moldova,
  • Elena GOGOI, lect. univ., Universitatea Tehnică a Moldovei, PBL – factor de succes în dezvoltarea Generației Z:
  • Valentina PRIŢCAN, , conf. univ., Cultura organizațională și sistemul de valori în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova.

Lucrările conferinței s-au susținut în 10 secțiuni, cu următoarele direcții tematice:

  • Noi expectanţe și provocări în formarea universitară a competenţelor pentru prezent şi viitor;
  • Leadership și management în învățământul superior;
  • Managementul personalului și cultura organizațională în instituțiile de învățământ superior;
  • Managementul schimbării și dezvoltarea organizațională a instituțiilor de învățământ superior;
  • Universitatea antreprenorială:o nouă abordare a antreprenorialului și inovației în mediul universitar;
  • Cultura și managementul calităţii în spaţiul universitar;
  • Relevanţa învățământului superior în contextul deficitului de forţă de muncă calificată și regândirii studiilor universitare pentru carieră;
  • Activitatea de cercetare, inovare și creație universitară;
  • Învățământ superior bazat pe cunoaștere, inovare, cercetare. Societatea cunoașterii, etica cercetării, specializările inteligente, proprietatea intelectuală;
  • Creşterea relevanţei cercetării prin parteneriate sustenabile, racordarea cercetării la sistemul european de valori;
  • Programe de susținere a specializărilor inteligente oferite de Comisia Europeană;
  • Bune practici de dezvoltare a competenţelor-cheie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii;
  • Practici de dezvoltare a competenţelor digitale/e-competenţelor;
  • Formarea competenţelor în domeniul ştiinţelor filologice;
  • Formarea competenţelor în domeniul ştiinţelor reale, economice şi ale mediului;
  • Formarea competenţelor în domeniul ştiinţelor educaţiei şi artelor;
  • Formarea competenţelor în domeniul ştiinţelor juridice şi sociale.

în cadrul sesiunii de închidere a lucrărilor Conferinței s-a făcut sumarul activităților realizate, s-a prezentat rezumatul comunicărilor. Participanții la Conferință au enunțat mesaje de gratitudine Comitetului Organizatoric:

Președintele comitetului de organizare

  • Valentina PRIȚCAN,, conf. univ., prorector pentru activitatea științifică și relații internaționale

Membri:

  • Lilia TRINCA,, conf. univ., Facultatea de Litere
  • Ina CIOBANU,, conf. univ., Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice și ale Mediului
  • Lora CIOBANU,, conf. univ., Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Arte
  • Vitalie RUSU,, conf. univ., Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale
  • Alexandra MELNIC, metodist, Secția Știință
  • Oxana CIBOTARU, metodist, Secția Știință
  • Silvia CIOBANU, bibliotecar principal, Centrul Marketing și activitate editorială.

Administrația USARB a felicitat participanții la Conferință, menționând prestația științifică deosebită, a mulțumit moderatorilor și organizatorilor.

Programul conferinței poate fi vizualizat aici.

Distribuie acest articol