Reuniunea de lansare a proiectului QFORTE
În data de 19.02.2021, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a participat la reuniunea de lansare a proiectului QFORTE – ,, Enhancement of Quality Assurance in Higher Education System in Moldova/ ,,Îmbunătățirea asigurării calității în Sistemul de învățământ superior din Moldova”, număr de referinţă 618742-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP, din cadrul programului european Erasmus+.
Proiectul urmărește să se asigure că opiniile sectorului universitar sunt luate în considerare la discuțiile de politici la nivel național privind asigurarea calității interne și instituționale. De asemenea, își va sprijini membrii în dezvoltarea sistemelor interne de calitate și își propune să promoveze cultura instituțională de asigurare a calității în sistemul de învățământ superior din Republica Moldova.
Proiectul QFORTE a fost aplicat în 2020 la concursul de proiecte al Programului Erasmus+ – Capacity Building in Higher Education. Proiectul este coordonat de doamna Nadejda Velișco, Universitatea de Stat din Moldova.
Durata proiectului: 15. 11. 2021 – 14. 11. 2023
Buget total: 992.363,00 €
Obiectivul general: Contribuirea la integrarea mai profundă a SÎS al Moldovei în SEE prin îmbunătățirea asigurării calității în sistemul de învățământ superior.
Obiective specifice:
OB1: Promovarea și consolidarea culturii de evaluare a calității în Moldova și construirea consensului național al actorilor-cheie în problemele de dezvoltare până în noiembrie 2023.
OB2: Dezvoltarea și avansarea unui cadru legislativ național și stimularea schimbării reglementărilor în ceea ce privește QA în instituțiile de învățământ din Moldova până în noiembrie 2023.
OB3: Îmbunătățirea gestionării QA a instituțiilor de învățământ superior din Moldova prin acreditarea instituțională internațională până în noiembrie 2023
OB4: Dezvoltarea capacităților instituționale ale instituțiilor de învățământ superior din Moldova pentru implementarea eficientă a reformei de evaluare a calității până în noiembrie 2023.
Partenerii proiectului QFORTE:
Coordonator: Universitatea de Stat din Moldova
Parteneri din UE:
- Universitatea din Montpellier, Franța;
- Universitatea din Salamanca, Spania;
- Universitatea din Leipzig, Germania;
- Institutul de Dezvoltare și Cercetare a Politicilor Europene din Maribor, Slovenia – co-coordonator;
- Reţeaua Central–Est Europeanăa agenţiilor de asigurare a calităţii în învățământul superior.
Parteneri din RM:
- Academia de Studii Economice din Moldova;
- Universitatea de Stat „Alecu Ruso” din Bălți;
- Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul;
- Universitatea de Stat din Comrat;.
- Academia de Teatru, Muzică si Arte Plastice;
- Universitatea de Studii Politice si Economice Europene;
- Agenția Națională pentru Asigurarea Calității în Educație și Cercetare;
- Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova.
Membrii Consorțiului QFORTE au analizat în detalii mai multe subiecte, menite să asigure buna desfășurare a proiectului:
- obiectivele proiectului QFORTE;
- rezultatele scontate;
- conținutul pachetelor de lucru și a livrabilelor de proiect;
- structurile de management ale proiectului;
- strategia de comunicare în cadrul proiectului;
- strategia de diseminare în cadrul proiectului;
- planul de lucru pe pachetul de control al calității;
- gestionarea bugetului proiectului QFORTE etc
Echipa QFORTE USARB este constituită din trei grupuri de lucru, coordonator instituţional al proiectului – Valentina Prițcan, dr., conf.univ.
Prima ședință de lansare a proiectului QFORTE s-a desfăşurat în regim online, limbile de lucru fiind limba română şi limba engleză.