Ceremonia de aniversare cei 77 de ani de la înființarea instituției
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) a organizat miercuri, 12 octombrie 2022, ceremonia de aniversare cei 77 de ani de la înființarea instituției. La eveniment, care a avut loc în Sala Polivalentă, a participat conf. univ., dr. Natalia GAȘIȚOI – rectorul USARB, prorectori, decani, cadre didactice, cercetători și reprezentanți ai administrației locale.
Evenimentul a început cu onorarea imnului de stat și audierea tradiționalului imn Gaudeamus Igitur.
Ceremonia a fost deschisă de conf. univ., dr. Natalia GAȘIȚOI – rectorul USARB, care a prezentat un mesaj de felicitare: „ 77 de ani în care am format generații de specialiști din diverse domenii, 77 de ani în care am reușit să ne afirmăm în comunitatea cercetătorilor științifici, 77 de ani frumoși, ani în care Universitatea de Stat Alecu Russo a reușit să se afirme ca una din cele mai importante instituții de învățământ superior din Republica Moldova.”
A urmat premierea profesorilor Universității „Alecu Russo” din Bălți cu diplome de onoare din partea Ministerului Educației și Cercetării cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ:
- univ., dr. hab. Gheorghe POPA
- univ., dr. Eugeniu CABAC
- univ., dr. Corina NEGARĂ
- univ., dr. Alexandru OJEGOV
- univ., dr. Ina ODINOKAIA
Ceremonia aniversară a continuat prin acordarea diplomelor de gratitudine din partea Secției pentru educație, cultură și viață studențească, în semn de înaltă prețuire și recunoștință pentru muncă prodigioasă, performanțe remarcabile, promovarea culturii, măiestrie profesional, contribuție substanțială la dezvoltarea instituției cu ocazia aniversării a 77 de ani de la fondarea Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi:
- Catedra de Arte și educație artistică;
- Corul Catedrei de arte și educație artistică ,,Gaudeamus”, conducător artistic-Marina Caliga, asistent universitar; concert maistru-Ana Glebov, asistent universitar, Catedra de arte și educație artistică;
- Colegiul Pedagogic ,,Ion Creangă” din cadrul Universității „Alecu Russo” din Bălți
- Corul ,,Gloria” din cadrul Colegiului Pedagogic ,,Ion Creangă”, conducator Glebov Ana, maestru de concert Ciobu Corin
- Ansamblul etno-folcloric ,,Crenguță de brad,, din cadrul Colegiului Pedagogic ,,Ion Creangă”, conducator artistic – Tatiana Timuș-Țurcan
- MARGARETA TETELEA, doctor în științe pedagogice, conferențiar universitar , Managerul Filarmonicii pentru copii din cadrul USARB
- Cătălina CIORICI, prodecan Facultatea de Drept și Științe Sociale
- Lucia BĂLĂNICI, prodecan Facultatea de Litere
- Veronica RUSOV, prodecan, Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte
- Ianina CAZAC, prodecan, Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului
Concertul aniversar a fost susținut de către:
Corul Catedrei de arte și educație artistică ,,Gaudeamus”, conducător artistic-Marina Caliga, asistent universitar; maestru de concert – Ana Glebov, asistent universitar, Catedra de arte și educație artistică; Corul claselor mici ,,Notițe vesele” a Școlii de Muzică George Enescu din Bălți, conducător Tatiana Trocin, maestru de concert Ana Glebov; Vitalina Belonoșca, studentă în anul I, Catedra de arte și educație artistică; Andreea Tican, elevă la Colegiului Pedagogic ,,Ion Creangă”.
Vivat Academia! Vivant professores!