Mobilități Erasmus+ la Universitatea Attica de Vest (UNIWA, Grecia)

În perioada 15-19 mai 2023, patru membri ai Catedrei de matematică și informatică au realizat stagii de mobilitate de predare și training în cadrul programului european Erasmus+ la Universitatea Attica de Vest (UNIWA, Grecia), în cadrul Departamentului Informatică și Ingineria Calculatoarelor.

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți are o frumoasă colaborare cu Universitatea Attica de Vest, materializată printr-un acord bilateral.

Doamna dr., conf. univ. Corina Negara a fost implicată în stagiu de mobilitate de cinci zile axat pe dezvoltarea competențelor în domeniul bazei de date și al optimizării interogărilor SQL. Programul a oferit studenților posibilitatea de dobândi cunoștințe teoretice solide, cât și aplicații practice relevante, contribuind astfel la dezvoltarea competențelor necesare pentru gestionarea eficientă a bazelor de date și optimizarea interogărilor SQL.

Domnul dr., conf. univ. Mircea Petic și-a direcționat stagiul de mobilitate de predare la cursul de Sisteme Inteligente pe tematica sistemelor de dialog în limbajul natural cu accente pe situații practice în exploatarea asistenților inteligenți.

Domnul Alexandr Parahonco a abordat în cadrul stagiului de mobilitate de predare la domeniul Sistemelor Inteligente.Stagiul de mobilitatea a oferit posibilitatea de a colabora cu colegii și experții din Grecia, explorând posibilități de cooperare pentru dezvoltarea soluțiilor pentru instruirea adaptivă. 

Totodată, doamna Adela Gorea beneficiind de traininguri în cadrul stagiu de mobilitate ce  s-au concentrat pe subiectele de Machine Learning și Criptografie, oferind oportunitatea de a explora teoriile, conceptele și aplicațiile practice în aceste domenii în cursuri, seminarii și ateliere specializate. Dna Gorea a beneficiat de experiența și expertiza profesorilor și cercetătorilor din Departamentul de Informatică și Ingineria Calculatoarelor.

Menționăm faptul că stagiul de mobilitate la Universitatea Attica de Vest (Grecia) au coincis cu mobilitățile a colegilor de la Universitatea Tehnică a Moldovei și a colegilor de la Universitatea din Cairo (Egipt). Am fost bucuroși să putem să ne împărtășim experiența noastră și bunele practici atât cu studenții de la Departamentul Informatică și Ingineria Calculatoarelor de la Universitatea Attica de Vest (Grecia), dar și cu colegii din Grecia, Republica Moldova și Egipt.

Acest fapt prezintă o oportunitate semnificativă de a fortifica relația dintre ambele instituții, de a descoperi valorile și tradițiile culturilor străine prin valorificarea schimbului de experiență interculturală, precum și de a realiza conexiuni cu rețele și organizații universitare internaționale prin sprijinul UNIWA.

Distribuie acest articol