În data de 26 iunie 2024 a avut loc ședința Senatului Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți cu participarea tuturor cadrelor didactice. La ședință au participat și reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării: doamna Adriana CAZACU-ȚIGAIE, secretar de stat MEC și doamna Doina USACI, șefa Direcției politici în domeniul învățământului superior.
Rectorul Universității, dna Natalia GAȘIȚOI a menționat importanța integrității în progresul instituțiilor de învățământ superior, afirmând că USARB promovează în mod activ și consecvent cultura academică prin integritatea morală, colegialitate, profesionalism, onestitate și corectitudine.
Dna secretar de stat Adriana CAZACU-ȚIGAIE a prezentat comunității academice studiul Magenta Consulting cu tema „Nivelul de integritate, percepțiile despre corupție și factorii asociați, în cadrul universităților din Republica Moldova”. Datele prezentate în acest raport au fost colectate prin intermediul unui sondaj, efectuat în rândul studenților a șapte universități din Republica Moldova: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnica a Moldovei, Academia de Studii Economice a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport și Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălți. În conformitate cu rezultatele studiului, din toate instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, care au participat la acest sondaj, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a obținut cel mai înalt indice al integrității academice! La capitolul „Nivelul de satisfacție al studenților față de procesul educational și condițiile de studii” studenții USARB au acordat cel mai mare punctaj în comparație cu studenții de la celelalte universități.
În temeiul rezultatelor studiului senatorii au aprobat Planul de acțiuni în vederea consolidării și promovării integrității academice în Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți pentru anul de studii 2024-2025.
Profesorii USARB și-au asumat responsabilitatea de a promova consecvent cultura academică bazată pe corectitudine, integritate și profesionalism