Programul Erasmus+ inspiră studenții USARB!

Mădălina Vicol, studentă la Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte, s-a reîntors din mobilitate academică internațională Erasmus+, găzduită de UAIC, cu rezultate frumoase la învățătură și amintiri de neuitat.

Mădălina Vicol a relatat că ,,Programul Erasmus+ m-a cucerit și impresionat chiar din prima zi. Experiența mea în cadrul programului Erasmus+ în România, în orașul Iași, a fost cu adevărat memorabilă și valoroasă. Am avut ocazia să descopăr o cultură nouă, să cunosc oameni minunați și să învăț lucruri noi.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la care am studiat, mi-a oferit resurse academice excelente și profesori dedicați, care m-au încurajat să îmi dezvolt abilitățile și cunoștințele în domeniul meu de studiu. Am fost apreciată cu note mari și mă bucură acest lucru.

În cazul meu, realitatea a fost mult mai frumoasă decât așteptările pe care le aveam, acestea fiind dominate, în mare parte, de frici. În scurt timp, am făcut cunoștință cu foarte mulți oameni apropiați sufletului, cu care vom rămâne prieteni pentru o perioadă îndelungată. Am realizat că experiența mea nu e despre locul în care mă aflu, ci despre persoanele cu care îmi petrec timpul aici, fiecare zi fiind plină de activități și interacțiuni de neuitat. Căminul Universității este unul prietenos. Am făcut cunoștință cu studenți sosiți din Iran, Ucraina, Albania, Franța, Spania, Azerbaidjan, Turcia, chiar și Republica Moldova.

Interacțiunea cu studenții români și internaționali m-au ajutat să-mi dezvolt abilitățile de comunicare interculturală și înțelegerea mai profundă a diversității culturale. Mi-am făcut prietenii și am construit relații de colaborare care îmi vor fi de folos în viitorul meu profesional.

Sfatul meu pentru toți studenții care intenționează să se înscrie la acest program este să nu le fie frică să încerce, iar odată ajunși într-o țară străină, beneficiați de tot timpul petrecut acolo. Încercați la maximum să interacționați cu persoane de diferite culturi. Călătoriți, descoperiți locuri noi și savurați din plin fiecare clipă în cadrul mobilității Erasmus+”.

Dragi studenți ai USARB, care este destinația voastră cu suportul programului Erasmus+?

Distribuie acest articol