Lunarul Educației pentru Memorie și Recunoștință

Pe data de 6 martie 2025 la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți s-a desfășurat seminarului de formare continuă a profesorilor de istorie din municipiul Bălți și raionul Sîngerei, organizat în cadrul activităților dedicate Lunarului Educației pentru Memorie și Recunoștință, promovat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

În cadrul activității au fost prezenți formatorii naționali: dr., conf.univ., Lidia PĂDUREAC, prim-prorectorul USARB, dr., conf.univ., Ludmila D. COJOCARU, Muzeul victimelor deportărilor și Represiunilor Politice, Muzeul Național de Istorie a Moldovei; dr., conf.univ.,Virgiliu BÂRLĂDEANU, Institutul de Istorie USM.  Atelierele de formare profesională a profesorilor de istorie au inclus trei teme fundamentale: Regimului comunist în RSSM: colectivizarea forțată, foametea și deportările; Impactul psihologic și social al represiunilor staliniste asupra populației: trauma istorică, memoria colectivă; Războiul pentru Apărarea Independenței și Integrității Teritoriale a Republicii Moldova. Istoria, memoria, consecințele războiului

Evenimentul a oferit celor peste 60 de profesori de istorie din municipiul Bălți și raionul Sîngerei oportunitatea de a face schimb de experiențe, de a explora noi resurse educaționale și de a dezvolta strategii didactice care să contribuie la formarea unei culturi a memoriei și recunoștinței în rândul elevilor.

Această inițiativă reflectă angajamentul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți de a sprijini dezvoltarea profesională a cadrelor didactice și de a promova o educație bazată pe adevăr științific, valori democratice și atitudine responsabilă față de trecut

Cadrele didactice participante au exprimat gratitudine formatorilor pentru oportunitatea de consolidare a competențelor privind valorificarea trecutului istoric și a patrimoniului cultural, subliniind importanța cultivării respectului față de istoria națională și identitatea colectivă.

 

Distribuie acest articol