Vizită de studiu la SA Barza Albă – Tradiție și sustenabilitate în industria brandy-ului

În data de 14 martie 2025, un grup de studenți de la Facultatea de Științe Reale Economice și ale Mediului, cadre didactice și oaspeți ale Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți au efectuat o vizită de studiu la compania SA Barza Albă, în cadrul proiectului Skills4Future, cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie, filiala Bălți – partener oficial al proiectului.

Vizita a avut ca scop familiarizarea participanților cu modelele de producere durabilă din industria băuturilor alcoolice, în special în contextul procesului complex de fabricare a brandy-ului (divinului) – o ramură importantă a economiei naționale cu potențial de export.

📌 Aspecte relevante ale vizitei:
✔️ Participanții au vizitat halele de producție unde are loc procesul de distilare, maturare și îmbuteliere a brandy-ului, fiind ghidați de specialiști ai întreprinderii.
✔️ S-a explicat în detaliu procesul de distilare a vinului în alambicuri din cupru, selecția materiilor prime, precum și rolul butoaielor din stejar în obținerea aromei specifice și a calității produsului finit.
✔️ Studenții au aflat despre importanța perioadei de maturare, procesul de cupajare (asociere a distilatelor de diferite vârste) și despre controlul calității, care implică rigurozitate și expertiză senzorială.
✔️ S-a discutat despre practicile de sustenabilitate adoptate de companie, precum eficiența energetică în procesul tehnologic, reducerea pierderilor de materie primă și valorificarea subproduselor.

Evenimentul a oferit o oportunitate valoroasă de învățare practică pentru studenții implicați în dezvoltarea planurilor de afaceri sustenabile, oferindu-le o imagine clară asupra aplicării STEAM în industria alimentară tradițională, dar și despre transformările necesare pentru integrarea principiilor de economie circulară și inovație în sectoarele productive.

Vizita a consolidat colaborarea dintre universitate și mediul de afaceri local, demonstrând impactul direct al proiectului Skills4Future în conectarea educației superioare cu realitățile și nevoile pieței.

Distribuie acest articol