O nouă etapă de implementare a proiectului Reflect

În data de 10 aprilie 2025, echipa USARB de implementare a proiectului REFLECT Faza II – „Învățare de calitate prin intermediul sistemului de la egal-la-egal în Republica Moldova”, organizat în cadrul programului-cadru al Agenției Elvețiene de Cooperare și Dezvoltare, „Promovarea educației civice active” (FACE) în Moldova, implementat în cooperare cu Ministerul Educației și Cercetării, a organizat un Atelier de prezentare a proiectului și a programului de formare de la egal-la-egal cu participare a peste 50 de colaboratori ai Universității, implicați în formarea pedagogilor.

Sesiunile de formare vor fi concentrate pe promovarea unei culturi de feedback și reflecție asupra predării. Prin urmare, cooperarea dintre Moldova și Elveția contribuie la îmbunătățirea calității educației școlare prin formarea continuă și inițială a profesorilor.

Formatorii vor aborda mai multe subiecte privind evaluarea, feedback-ul, observarea, învățarea de la egal-la-egal.

Prin intermediul activităților interactive vor fi consolidate cunoștințele privind modelul clepsidrei de învățare reciprocă, erorile și dificultățile tipice la toate etapele învățării de la egal-la-egal, tipuri de întrebări în oferirea feedback-ului.

Proiectul este implementat de consorțiul internațional constituit din cinci instituții de învățământ superior din Republica Moldova (Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Universitatea de Stat din Comrat, Universitatea de Stat din Moldova) cu asistența Universității Pedagogice din Zurich, Elveția și a Agenției Elvețiene de Cooperare și Dezvoltare.

Distribuie acest articol