Mobilitate academică de predare de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “G. E. Palade” din Târgu Mureș, România la USARB!

Doamna TRUȚA Roxana-Silvia, asist. univ., dr. la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ,,G. E. Palade” din Târgu Mureș, România a beneficiat de mobilitate Erasmus+ (Staff Mobility for Teaching), găzduită de USARB, realizată cu suportul programului Erasmus+, Acțiunea-Cheie 1-Mobilitatea persoanelor în scopul învățării.

Stagiul de mobilitate de predare, preconizat pentru perioada 19.05.2025-23.05.2025, este concentrat pe dobândirea cunoștințelor specifice din experiențele și bunele practici la Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți, oferirea oportunităților de dezvoltare profesională în străinătate, contribuirea la consolidarea cooperării între cele două universități și transfer de cunoștințe și capacități în materia dreptului procesual penal.

Studenții de la Facultatea de Drept și Științe sociale au beneficiat de ore în materia dreptului procesual penal, au explorat un studiu compatrativ intre doua institutii juridice (acordul de recunoastere a invinuirii și acordul de recunoastere al vinovatiei).

Mobilitatea academică de predare facilitează identificarea de noi teme de cercetare și potențiali parteneri, condiționând diversificarea și îmbogățirea ofertelor academice, are impact pozitiv asupra dezvoltării profesionale a membrilor personalului și a progresului instituțional al ambelor instituții participante, încurajând o mai mare colaborare, schimb de cunoștințe și internaţionalizare.

Distribuie acest articol