Catedra de științe ale educației a Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Arte din cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, invită cercetători, cadre didactice universitare şi preuniversitare, doctoranzi din țară și peste hotare la Conferinţa ştiinţifică internațională „Educaţia incluzivă: dimensiuni, provocări, soluţii”, ediţia a VIII-a, care se va desfășura, în data de 23-24 octombrie 2025, în format mixt (în 653, Corpul VI, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și on-line prin intermediul Google Meet).

Rezultatele științifice vor fi valorificate în cadrul ședinței plenare și a ședințelor în 4 secțiuni tematice:

  1. Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice în domeniul educației incluzive
  2. Tehnologii didactice incluzive
  3. Managementul educației incluzive
  4. Educația interculturală

Conferința este înscrisă în Registrul național al manifestărilor științifice planificate pentru anul 2025 și este organizată în cadrul proiectului „Implementarea strategiilor didactice incluzive în învățământul superior”, cu cifrul 24.80012.0807.15SE, conducător de proiect conf. univ., Tatiana ȘOVA.

Partenerii evenimentului sunt Departamentul de Științe ale Educației din cadrul Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie a Universității Naționale de Știință și Tehnologie, Politehnica București, România și Structura Teritorială de Asistență Psihopedagogică a Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică.  

 

Invitație

Invitation

Приглашение

Distribuie acest articol