Atelier de exploatare în cadrul proiectului „Skills4Future”

la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

La data de 27 septembrie 2025, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a găzduit primul Atelier de exploatare (Exploitation Workshop) organizat în cadrul proiectului Erasmus+ KA2 – Skills4Future: „Developing and improving the STEAM skills of students and teachers for curriculum innovation and sustainable development of higher education institutions and local businesses” (nr. 101081787).

Evenimentul, desfășurat în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie, filiala Bălți, a avut ca scop promovarea competențelor STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică) și integrarea acestora în contextul dezvoltării durabile și al noilor provocări din mediul de afaceri local.

Participanții – cadre universitare, reprezentanți ai mediului de afaceri și studenți – au discutat despre importanța competențelor transversale (soft skills) în afaceri, precum și despre conexiunea dintre abilitățile STEAM și cerințele Industriei 4.0.

Printre vorbitorii principali s-au numărat:

  • Dr. hab., conf. univ. Nelli Amarfii-Railean, coordonator instituțional al proiectului;
  • Angela Țizu și Ion Țascu, experți ai Camerei de Comerț și Industrie, filiala Bălți;
  • Olesea Eni, consultant la SA MOLDTELECOM;
  • Marcela Munteanu, contabil SRL SALAMER;
  • Irina Iatco, manager Moldretail Grup SRL.

Atelierul s-a încheiat cu o sesiune de evaluare și concluzii privind valorificarea competențelor STEAM în dezvoltarea economică locală și colaborarea dintre mediul academic și cel de afaceri.

Distribuie acest articol