Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, E.S. Yamada Yoichiro, în vizită oficială la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a avut onoarea de a-l găzdui pe Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, Excelența Sa Yoichiro Iamada, în cadrul unei vizite oficiale desfășurate în data de 25 noiembrie. Această vizită consolidează relațiile de cooperare moldo-japoneze și sprijinul oferit de Japonia instituțiilor educaționale din Republica Moldova.

📜 Programul vizitei a inclus și susținerea prelegerii publice „Moldova’s Future”, la care au participat studenți, profesori și invitați interesați de evoluțiile Republicii Moldova în plan internațional.

 

🤝 Pe parcursul întrevederii cu conducerea Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți – rectorul Natalia GAȘIȚOI a evidențiat  proiectele comune derulate datorită sprijinului constant oferit de Japonia mediului universitar. În semn de recunoștință pentru eforturile constante de promovare a parteneriatului dintre Republica Moldova și Japonia, rectorul USARB i-a înmânat Excelenței Sale o Diplomă de Gratitudine, apreciind sprijinul oferit Universității noastre.

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți își exprimă gratitudinea față de Excelența Sa Yoichiro Iamada pentru deschiderea și implicarea în dialogul cu mediul academic și reafirmă angajamentul instituției de a dezvolta noi inițiative care vor fortifica relațiile moldo-japoneze în domeniul educației, culturii și diplomației.

Distribuie acest articol