Atelier de orientare profesională pentru studenții USARB, organizat în parteneriat cu EFES Vitanta Moldova Brewery
La data de 4 martie, la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) a fost organizat un atelier de orientare profesională dedicat absolvenților Facultății de Științe Reale, Economice și ale Mediului, desfășurat în colaborare cu reprezentanții companiei EFES Vitanta Moldova Brewery.

Activitatea a fost susținută de domnul Serghei Elinic, HR Business Partner, și doamna Rodica Izman, Talent Acquisition Chief, care au prezentat studenților perspectivele de dezvoltare profesională în cadrul companiei, oportunitățile de angajare pentru tineri specialiști, precum și competențele și abilitățile solicitate pe piața contemporană a muncii.

În cadrul atelierului, studenții au avut ocazia să interacționeze direct cu specialiștii din domeniul resurselor umane, să afle mai multe despre procesele de recrutare și selecție, despre cultura organizațională a companiei și despre modalitățile prin care tinerii absolvenți își pot construi o carieră de succes într-un mediu corporativ dinamic. Dialogul deschis dintre reprezentanții mediului economic și studenți a oferit participanților o perspectivă practică asupra cerințelor actuale ale angajatorilor și a contribuției pe care formarea universitară o are în dezvoltarea unei cariere solide.

Evenimentul se înscrie în seria activităților menite să faciliteze tranziția studenților de la mediul academic către piața muncii și să consolideze legătura dintre universitate și mediul socio-economic.

Amintim că recent Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și EFES Vitanta Moldova Brewery au semnat un acord de colaborare care are drept scop consolidarea parteneriatului dintre mediul academic și sectorul economic, în vederea formării specialiștilor competitivi și adaptării procesului educațional la cerințele actuale ale pieței muncii.

Astfel de inițiative contribuie la dezvoltarea unui dialog constructiv între universitate și angajatori, oferind studenților oportunitatea de a-și valorifica potențialul profesional și de a se integra cu succes pe piața muncii.






