Memoria foametei din 1946-1947, în atenția Parlamentului European:
participarea USARB la dezbatere
La data de 24 martie 2026, la sediul Parlamentul European din Bruxelles, a avut loc dezbaterea publică internațională cu genericul „Marea Foamete în Moldova Sovietică, 1946–1947: Făptași, Victime și Amploare”, dedicată comemorării victimelor foametei organizate de regimul sovietic în anii 1946-1947.
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a fost reprezentată la acest eveniment de dr. Lidia PĂDUREAC, prim-prorector pentru activitatea didactică și membru al Consiliului Memoriei. În intervenția sa, Lidia PĂDUREAC a subliniat importanța memoriei istorice în promovarea valorilor democratice, evidențiind că există suficiente dovezi care atestă, din perspectiva dreptului internațional, caracterul de crimă împotriva umanității al foametei din RSS Moldovenească. Totodată, a accentuat că „mediul academic, societatea civilă și clasa politică au obligația morală de a contribui la reabilitarea victimelor și la realizarea dreptății, la nivel național și internațional, pentru cei care au suferit fără vină din cauza regimului stalinist”.
Evenimentul a fost organizat la inițiativa europarlamentarului Eugen TOMAC, care a adresat invitația către Consiliul Memoriei din Republica Moldova, facilitând astfel desfășurarea unei dezbateri ample privind impactul politicilor represive sovietice asupra populației din Basarabia. Discuțiile au fost moderate de Alexandru POSTICĂ, președinte al Consiliului Memoriei și al Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova.
La conferință au intervenit cu luări de cuvânt mai mulți membri ai Parlamentului European, reprezentanți ai instituțiilor publice, istorici și personalități ale vieții culturale, între care Maria GRAPINI, Eugen TOMAC, Corneliu CIRIMPEI, Vlad VOICULESCU, Gheorghe FALCĂ și Viorel CIBOTARU. În cadrul sesiunilor științifice au susținut comunicări dr. Anatol ȚĂRANU, dr. Lidia PĂDUREAC, dr. hab. Zinaida BOLEA și Ignat CAZMALÎ.
Prin organizarea unor asemenea manifestări la nivel european, memoria victimelor foametei din anii 1946-1947 este readusă în prim-planul agendei publice internaționale, iar eforturile de promovare a adevărului istoric capătă o vizibilitate sporită, contribuind la consolidarea culturii memoriei și a valorilor democratice în spațiul european.









