Elevii din Briceni au testat viața de student la USARB

Pe 25 aprilie, Campusul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) s-a umplut de energia și curiozitatea absolvenților din raionul Briceni. Nu a fost o simplă vizită, ci o incursiune directă în universul academic, unde viitorii studenți au schimbat băncile liceului cu amfiteatrele universitare.

Programul zilei a început cu un mesaj de întâmpinare din partea rectorului instituției, dr. conf. univ. Natalia Gașițoi, alături de Victor Grigor, șeful Centrului de resurse pentru studenți și ghidare în carieră. În intervențiile lor, aceștia au subliniat importanța alegerii informate a traseului profesional și au evidențiat avantajele studiilor universitare la Bălți.

Pe parcursul vizitei, elevii au participat la cursuri demonstrative, ateliere interactive și discuții cu studenți și profesori, descoperind cum teoria prinde viață în practică. Tururile ghidate le-au dezvăluit o infrastructură modernă – de la laboratoare și săli de studiu, până la spații de coworking și centre de cercetare.

Vizita s-a încheiat cu multe zâmbete și, mai important, cu priviri mai hotărâte. Organizată sub umbrela Campaniei Naționale „Învață în Moldova”, această zi a fost mai mult decât o prezentare de oferte educaționale; a fost momentul în care mulți tineri au realizat că drumul lor spre succes nu trebuie căutat peste hotare, ci poate începe chiar aici, în nordul țării.

La USARB, ușile au rămas deschise, iar visurile elevilor din Briceni au acum un loc unde să crească.

 

Distribuie acest articol