Erasmus+ la Volda University College: o experiență academică și culturală de neuitat

Departamentul de Relații Internaționale al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) continuă să consolideze procesul de internaționalizare a instituției prin valorificarea oportunităților oferite de Programul Erasmus+.

Acțiunea-cheie 1 (KA1) – Mobilitatea persoanelor în scopul învățării (mobilitatea studenților și a personalului pentru activități de studiu, predare și formare între țările participante la Program și țările partenere) facilitează participarea membrilor comunității academice USARB la experiențe internaționale de învățare, contribuind la dezvoltarea competențelor profesionale, lingvistice și interculturale.

În cadrul acordului bilateral Erasmus+ încheiat între Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Volda University College (Norvegia), Valeria Botezat, studentă a Facultății de Litere, a beneficiat de o mobilitate academică.

Valeria Botezat și-a împărtășit experiența Erasmus+: „Semestrul petrecut în cadrul programului Erasmus+ la Volda University College, din Norvegia, a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din parcursul meu academic. Am urmat cursurile semestrului de primăvară, înconjurată de fiorduri spectaculoase și munți impresionanți, care mi-au oferit, zi de zi, o sursă de inspirație. Dincolo de frumusețea naturii, această experiență mi-a oferit șansa de a descoperi cultura norvegiană și, în același timp, de a lega prietenii cu studenți din întreaga lume. Am cunoscut oameni extraordinari și, împreună, am împărtășit tradiții, povești și perspective care m-au ajutat să înțeleg și să apreciez diversitatea culturală.

Unul dintre cele mai frumoase momente ale mobilității a fost organizarea Serii Bucătăriei și Culturii Moldovenești, împreună cu grupul de studenți moldoveni. Am pregătit bucate tradiționale și am vorbit despre istoria, tradițiile și obiceiurile Republicii Moldova. A fost o seară plină de voie bună, în care participanții au descoperit o cultură pe care, poate, nu o cunoșteau până atunci, iar eu m-am simțit mândră să reprezint țara mea și să împărtășesc valorile și tradițiile ei cu comunitatea internațională. Această experiență mi-a demonstrat că programul Erasmus+ nu înseamnă doar să înveți de la ceilalți, ci și să contribui, la rândul tău, cu propria cultură la diversitatea și bogăția comunității internaționale.

Faptul că am descoperit mai bine valorile societății norvegiene, precum egalitatea, spiritul comunitar și respectul față de natură, m-a ajutat să înțeleg modul în care cultura influențează viața de zi cu zi. Totodată, experiența de a trăi într-un mediu internațional atât de divers m-a învățat să fiu mai deschisă către experiențe noi, mai flexibilă și mai receptivă la perspective diferite.

Perioada petrecută la Volda nu a însemnat doar studii, ci și o importantă etapă de dezvoltare personală. Am legat prietenii valoroase, am acumulat experiențe de neuitat și am creat amintiri pe care le voi păstra cu drag toată viața. Sunt convinsă că această mobilitate Erasmus+ mă va ajuta atât în dezvoltarea mea profesională, cât și în cea personală și îi încurajez pe toți studenții să profite de această oportunitate extraordinară de a învăța, de a descoperi lumea și de a se descoperi pe ei înșiși.”

 

Distribuie acest articol