Volda – locul care nu poate fi uitat: reflecții asupra mobilității academice

Departamentul de Relații Internaționale al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) consolidează procesul de internaționalizare a instituției prin valorificarea oportunităților oferite de Programul Erasmus+. Acțiunea-cheie 1 (KA1) – Mobilitatea persoanelor în scopul învățării (mobilitatea studenților și a personalului pentru activități de studiu, predare și formare între țările participante la Program și țările partenere) facilitează participarea membrilor comunității academice USARB la experiențe internaționale de învățare, contribuind la dezvoltarea competențelor profesionale, lingvistice și interculturale.

În cadrul acordului bilateral Erasmus+ încheiat între Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Universitatea din Volda (Norvegia), Tatiana Guțan, studentă în anul III la programul de studii „Limba și literatura engleză – limba și literatura franceză”, din cadrul Facultății de Litere, a beneficiat de o mobilitate academică desfășurată în perioada 1 ianuarie – 1 iunie 2026, experiență care a devenit una dintre cele mai valoroase și memorabile din parcursul său academic și personal.

Prezentăm, în continuare, câteva reflecții ale Tatianei Guțan despre experiența sa Erasmus+ desfășurată la Universitatea din Volda (Norvegia):  „Volda, un orășel norvegian înconjurat de munți impresionanți, fiorduri și peisaje spectaculoase, a devenit, pentru câteva luni, a doua mea casă. Pe lângă oportunitatea de a studia cursuri captivante într-un mediu internațional, această mobilitate mi-a oferit șansa de a mă descoperi pe mine însămi, de a cunoaște oameni din întreaga lume și de a înțelege mai bine diversitatea culturală prin experiențele de zi cu zi și prin numeroasele activități academice și sociale.

Încă din primele zile ale mobilității am participat la „Buddy Week”, organizată de echipa „Pangaia”, unde am avut ocazia să-mi cunosc colegii internaționali, să îmi fac noi prieteni și să descopăr universitatea și orașul Volda. De asemenea, am participat la seminarul „Intercultural Shock”, susținut de doamna Iulia Beleuță, care ne-a ajutat să înțelegem mai bine cultura norvegiană și să ne adaptăm mai ușor la noul mediu.

Una dintre cele mai frumoase activități a fost „Moldovan Night”, în cadrul căreia am reprezentat cu mândrie Republica Moldova și am avut posibilitatea să împărtășesc tradițiile, cultura și valorile țării noastre cu ceilalți studenți internaționali. În același timp, am participat și la alte seri culturale dedicate unor țări precum India, Germania, Țările de Jos și Norvegia, descoperind obiceiurile, tradițiile și specificul fiecărei culturi.

Un alt moment deosebit a fost „International Day”, când studenți din numeroase țări și-au prezentat cultura, tradițiile și preparatele culinare specifice. Această experiență mi-a demonstrat cât de frumoasă și diversă este lumea în care trăim. Totodată, serile de film organizate săptămânal de „Pangaia” și participarea la festivitățile dedicate zilei de 17 mai – Ziua Națională a Norvegiei au contribuit la integrarea mea în comunitatea locală și la înțelegerea mai profundă a societății norvegiene.

Din punct de vedere academic, unul dintre cele mai importante momente a fost prezentarea proiectului la disciplina „Intercultural Understanding”, care a constituit o componentă esențială a evaluării finale și m-a ajutat să îmi dezvolt noi competențe academice și personale.

Fiecare activitate la care am participat mi-a oferit o experiență valoroasă și m-a ajutat să cresc atât profesional, cât și personal. Consider că am dobândit mai mult curaj de a mă exprima liber în public și de a comunica în limba engleză în orice situație. Mi-am îmbunătățit considerabil vocabularul și cunoștințele de gramatică a limbii engleze, dezvoltându-mi, totodată, capacitatea de a susține prezentări și discursuri în fața unui public internațional.

Personal, consider că am devenit mai tolerantă, mai deschisă și mai receptivă față de diversitatea culturală, învățând să apreciez diferențele dintre oameni și să construiesc relații bazate pe respect, încredere și înțelegere reciprocă. De asemenea, am acumulat experiență în documentare, analiză și soluționarea problemelor la un nivel mai avansat, precum și în comunicarea cu persoane din Norvegia și din numeroase alte țări.

Nu în ultimul rând, ca studentă, am dobândit cunoștințe importante în domeniul gramaticii limbii engleze și al comunicării interculturale. Cel mai important rezultat al acestei mobilități îl reprezintă însă dezvoltarea mea ca viitor profesionist. Am avut privilegiul de a învăța din experiența și cunoștințele profesorilor și colegilor internaționali, care mi-au oferit perspective noi și valoroase asupra studiilor mele în domeniul pedagogiei. În același timp, am crescut ca personalitate, devenind mai curajoasă, mai încrezătoare în propriile forțe, mai ambițioasă și mai hotărâtă să-mi urmez visurile.

În final, îi încurajez pe toți viitorii participanți la programul Erasmus+ să nu se teamă să încerce, chiar și atunci când cred că șansele lor sunt reduse. Este important să profite de fiecare oportunitate care li se oferă, să cunoască oameni noi și să lege prietenii care pot dura o viață întreagă. Îi sfătuiesc, de asemenea, să studieze cu seriozitate și perseverență, nu doar pentru rezultate academice bune, ci și pentru propria dezvoltare personală. Totodată, să se bucure de fiecare moment al acestei experiențe și să nu uite niciodată de unde au pornit. Oriunde îi va purta drumul, să fie mândri de țara lor și să o reprezinte cu demnitate, respect și recunoștință.

Pentru mine, Volda va rămâne întotdeauna un loc de neuitat – locul în care am învățat, am crescut, am legat prietenii și am descoperit cât de mare și frumoasă este lumea. Este un loc pe care mi-aș dori să îl descopere cât mai mulți tineri, pentru că oferă oportunități extraordinare de învățare, dezvoltare și cunoaștere.”

Distribuie acest articol