
Reuniunea de management și atelierul internațional DIGITRANS la Universitatea Tehnică din Riga
În perioada 16–18 septembrie 2026, reprezentanții Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți au participat la Reuniunea de management DIGITRANS și Atelierul privind ecosistemele digitale, găzduite de Universitatea Tehnică din Riga.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ CBHE ,,Transformarea digitală a procesului de educație a instituțiilor de învățământ superior din Ucraina și Moldova pentru un angajament durabil cu întreprinderile” (DIGITRANS), număr de referință: 101127683-DIGITRANS-ERASMUS-EDU-2023-CBHE
USARB a fost reprezentată la eveniment de Valentina PRIȚCAN, dr., conf. univ., prorector pentru activitatea științifică și relații internaționale, și Alexandr OJEGOV, dr., conf. univ., Catedra de ştiinţe fizice şi inginereşti
Programul reuniunii a reunit reprezentanții instituțiilor partenere în jurul unor subiecte de actualitate privind transformarea digitală a învățământului superior, dezvoltarea ecosistemelor digitale de învățare, cooperarea dintre mediul academic și cel economic, precum și integrarea soluțiilor educaționale digitale în universitățile partenere.
Un compartiment important al programului a fost Atelierul privind ecosistemele digitale, în cadrul căruia au fost abordate platforma și ecosistemul digital de învățare DIGITRANS, precum și integrarea acestora cu platformele digitale ale universităților partenere. Discuțiile din cadrul Pachetului de lucru 4 s-au concentrat asupra implementării și pilotării Ecosistemului Digital de Învățare DIGITRANS, formării personalului didactic și tehnic pentru utilizarea noilor programe, cursuri și componente inovatoare ale platformei, precum și asupra organizării activităților cu grupurile-țintă.
În cadrul Pachetului de lucru 5 – Comunicare, diseminare și valorificarea rezultatelor DIGITRANS, partenerii au discutat dezvoltarea rețelei de cooperare dintre mediul academic și industrie, încheierea acordurilor bilaterale de colaborare între partenerii proiectului și aspectele privind interoperabilitatea cu platformele digitale destinate universităților.
Programul a inclus, de asemenea, un atelier dedicat abordărilor inovatoare în ingineria electrică și electronica industrială, cu prelegeri și discuții susținute de reprezentanții RTU. Participanții au avut oportunitatea de a vizita laboratoarele de studiu ale Institutului de Electronică Industrială, Inginerie Electrică și Energie, familiarizându-se cu infrastructura și soluțiile tehnologice utilizate în procesul educațional și de cercetare.
O atenție distinctă a fost acordată managementului, coordonării și asigurării calității proiectului (WP6). Partenerii au analizat stadiul livrabilelor și al etapelor de referință, mecanismele de asigurare și monitorizare a calității, aspectele financiare și administrative, precum și planificarea activităților pentru perioada următoare.
Reuniunea s-a încheiat cu o sesiune dedicată principalelor rezultate, acțiunilor convenite și pașilor următori, reafirmând angajamentul partenerilor pentru continuarea colaborării și realizarea obiectivelor proiectului DIGITRANS.
Participarea reprezentanților USARB la reuniunea de la Riga contribuie la consolidarea capacităților instituționale în domeniul transformării digitale, modernizarea procesului educațional, dezvoltarea cooperării internaționale și valorificarea conexiunilor dintre universitate și mediul socio-economic
Obiectivul general al proiectului DIGITRANS este de a contribui la creșterea ratei de angajare a absolvenților și la susținerea dezvoltării durabile și a ocupării forței de muncă în Ucraina și Republica Moldova prin implementarea unor măsuri de sprijin adaptate contextului actual.
Mai multe detalii găsiâi pe pagina oficiala a proiectului: https://digitrans.rtu.lv/ și pe pagina DIGITRANS a USARB: https://usarb.md/digitrans/
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici EACEA nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.
