Elaborezi teza de licență sau redactezi un referat despre ONU ori UE și ai nevoie de surse credibile? În Biblioteca Științifică a USARB găsești orice informație de care ai nevoie
În cadrul Bibliotecii Științifice a USARB sunt deschise două centre de informare și de documentare despre activitățile Organizației Națiunilor Unite și ale Uniunii Europene. Aceste două centre oferă sprijin informațional întregii populații din regiunea de nord a Republicii Moldova.
Valentina Topalo, bibliotecară principală, coordonatoarea centrelor de documentare și informare ONU și UE, a povestit cum funcționează aceste centre și ce oportunități de studiere și cercetare pot descoperi utilizatorii lor.
Centrul de Documentare al Organizației Națiunilor Unite a fost inaugurat la 24 octombrie în anul 2001, de Ziua Națiunilor Unite. La acea manifestație au participat reprezentanți ai 14 ambasade acreditate în Republica Moldova. În anul 2011, în cadrul acestui centru a fost deschis Centrul de Informare al Uniunii Europene. Aceste două centre sunt deschise nu doar pentru elevii, studenții și profesorii din campusul USARB, dar și pentru întreaga populație din nordul țării. Toate serviciile sunt gratuite.
Colecția Centrului de Documentare al ONU conține peste 5 000 de resurse tipărite, inclusiv cărți, ziare, e-jurnale și cărți electronice în limbile engleză, română, rusă, spaniolă, poloneze, franceză etc. De-a lungul anilor, Centrul de Documentare al ONU a fost „alimentat” cu cele mai bune cărți și rapoarte de dezvoltare umană, lucru ce facilitează, în prezent, accesul utilizatorilor la informații de ultima oră.
Activitățile ambelor centre pot fi considerate interdependente și unice, deoarece se pot completa reciproc. Centrul de Informare al UE dispune, pe lângă cărți clasice, de o bibliotecă virtuală care conține o colecție de 300 000 de documente în diferite limbi, inclusiv în română. Utilizatorii pot accesa gratuit aceste surse, să le cerceteze și să le descarce.
Potrivit Valentinei Topalo, cei mai activi și interesați studenți sunt cei de la Drept, Științe ale educației, Filologie și Asistență Socială, aceștia beneficiind la maxim de oportunitățile pe care le oferă sala ambelor centre de informare și de documentare. Aici tinerii pot cerceta așa probleme ca drepturile omului, dreptul internațional, dreptul economic, probleme legate de mediu, educație, incluziune socială, migrație, aspectele de funcționare a ONU și a UE și altele. De aici rezultă că ambele centre, unindu-și capacitățile informaționale (clasică și digitală), oferă studenților posibilitatea să găsească orice tip de informație pentru domeniul lor de cercetare. Aceasta poate fi o teză de licență sau de master, un referat sau o prezentare publică.
Mai mult, absolvenții noștri care studiază peste hotare continuă să apeleze la serviciile centrului pentru a obține informații (statistici) de care au nevoie.
Studenții, dar și toți doritorii pot beneficia de serviciile centrelor atât fizic, cât și online (prin email, Skype) sau la telefon.
Centrele de informare și de documentare ONU și UE sunt dotate cu spații de lucru individual și spații de cercetare la calculatoare.
Dacă vrei să fii mereu conectat(ă) la știrile USARB, abonează-te la canalul de Telegram al universității – USARB News – sau poți urmări toate evenimentele pe pagina de Facebook ori Instagram a acesteia.