Acord de colaborare în domeniul anticorupţie, semnat între Centrul Național Anticorupție şi USARB – Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
Un Acord de colaborare între Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) şi Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți (USARB) a fost încheiat, pe 18 mai a.c., de directorul al Centrului, Iulian Rusu şi rectorul USARB, Natalia Gașițoi.
Documentul a fost semnat în scopul dezvoltării profesionale a resurselor umane, capabile să contribuie la creșterea integrității profesionale și instituționale și la prevenirea şi combaterea actelor de corupţie și fraudă.
Normele Acordului de colaborare stabilesc modalităţile de cooperare a părţilor. Potrivit acestuia, vor fi organizate cursuri de formare continuă, conferințe, mese rotunde, seminare, ateliere de lucru pentru angajații ambilor părți. Totodată, vor fi realizate stagii de practică în cadrul programelor de studii pentru studenții de la Facultatea de Drept și Științe Sociale din cadrul USARB.
Prezentul Acord intră în vigoare la data semnării și se încheie pe o perioadă de cinci ani cu posibilitatea de a fi prelungit, în mod tacit, în aceeași termeni și condiții.