SESIUNE DE INSTRUIRE STEAM PENTRU STUDENȚII USARB
În cadrul proiectului ERASMUS-EDU-2022-CBHE-STRAND-2, No. 101081787 – Skills4future: Dezvoltarea și îmbunătățirea competențelor STEAM ale studenților și profesorilor pentru inovația curriculară și dezvoltarea durabilă a instituțiilor de învățământ superior și a afacerilor locale, a fost organizat un seminar de instruire pentru studenți la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Seminarul, desfășurat în STEAM Lab, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2024, a reunit reprezentanți din cadrul unor instituții academice de prestigiu din România, Polonia și Moldova, inclusiv ASE București, Universitatea Tehnică din Lodz și Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.
Pe parcursul celor două zile, experți din domeniu au susținut prezentări și sesiuni interactive pentru a împărtăși bune practici în dezvoltarea modelului de Business 4.0. Printre temele principale s-au numărat „Antreprenoriatul sustenabil și modelele de afaceri inovative,” susținută de Prof. univ. dr. Grigore PIROSCA de la ASE București, și „Provocările actuale în inovarea modelelor de afaceri circulare,” prezentată de Dr. Aleksandra MAKOWSKA de la Universitatea Tehnică din Lodz.
Sesiunea de după-amiază din prima zi a continuat cu discuții pe tema „Provocări și soluții pentru modelele de afaceri 4.0”, expusă de Prof. dr. Angela SOLCAN de la Academia de Studii Economice a Moldovei, urmată de „Strategia resurselor umane și beneficiile sociale și de mediu ale unei noi idei de afaceri,” prezentată de Tatiana BULIMAGA de la Universitatea de Stat din Moldova. Ziua s-a încheiat cu concluzii și recomandări.
A doua zi a seminarului a debutat cu prezentarea „Strategii de marketing și vânzări pentru modelele de afaceri sustenabile 4.0,” susținută de Conf. univ. dr. Irina TODOS de la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, și „Definirea riscurilor și planul de management al riscurilor pentru modelele de afaceri sustenabile 4.0,” prezentată de Prof. dr. hab. Aurelia LITVIN de la Universitatea Tehnică a Moldovei.
După pauza de prânz, seminarul a continuat cu sesiunea „Strategia financiară și KPI pentru modelele de afaceri sustenabile 4.0,” expusă de Conf. univ. dr. hab. Alina SUSLENCO de la USARB. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de wrap-up, în cadrul căreia s-au discutat concluzii și recomandări pentru viitoarele direcții de dezvoltare.
Acest seminar a oferit studenților o oportunitate valoroasă de a învăța din experiențele unor experți în domeniu și de a-și dezvolta competențele necesare pentru o carieră în domeniul afacerilor inovative și sustenabile.