Astăzi, 17 martie, ziua de naștere al scriitorului român, ALECU RUSSO, patronul spiritual al Universității noastre.
Redus actualmente la efigia unui scriitor ce omagiază trecutul de luptă al patriei, Russo este exilat pe nedrept în acel strat literar pe care îl mai accesează doar iniţiaţii în știința literară. Moldovean prin naştere şi elveţian prin educaţie, Russo a fost unul dintre acei tineri care au trăit, precum contemporanii lui Chateaubriand, între două lumi, navigând între trecutul tradiţiei şi modernitate, cu nostalgie şi eleganţă. Opera sa nu pretinde monumentalitatea, dar este de o importanță deosebită, constituind una din temeliile pe care s-a înălțat literatura română. Mostenirea lasată de Alecu Russo este atât una materială, constând în numeroase scrieri literare de valoare, ieșite de sub pana scriitorului, precum poemul Cântarea României, studiul remarcabil Cugetările, capodopera Studie Moldovană etc., cât si una spirituală. Cea din urmă este acea care a generat ecourile cele mai puternice, întrucât ne-a oferit un model de gândire bazat pe spirit critic, ambiție, curaj, perseverență și dorința puternică de a progresa. „Patria este moşia de la care ne tragem numele nostru şi dreptul de om”, scria Alecu Russo.
Natalia Gașițoi, rector USARB: „Evenimentul de astăzi nu este doar un gest de omagiu, ci mai curând un angajament. Un angajament ferm, al comunității academice bălțene, de a duce mai departe idealurile celui pe care îl comemorăm, de a modela viitorul împreună cu partenerii noștri, de a educa și inspira noile generații cu aceeași pasiune și responsabilitate.”
„Universitatea „Alecu Russo” din Bălți a demonstrat, de-a lungul anilor, un angajament remarcabil față de educația de calitate, cercetarea științifică și promovarea valorilor europene, iar instituția a devenit un pilon al dezvoltării intelectuale și culturale din regiunea de nord a Republicii Moldova, prin excelență academică și prin profesionalismul cadrelor didactice. În context, a subliniat parteneriatul solid dintre Consulatul General al României la Bălți și Universitatea „Alecu Russo” și a felicitat conducerea universității, profesorii, studenții și absolvenții pentru eforturile lor neobosite în menținerea prestigiului instituției.”, a menționat Mihai Tican, gerantul interimar al Consulatului General al României la Bălți.
Lilia Trinca, decanul Facultății de Litere: „Alecu Russo a fost un precursor al modernității în literatura română, un gânditor profund și un stilist rafinat. Opera sa, deși nu foarte vastă, este remarcabilă prin originalitate și profunzime. Prin scrierile sale, Russo a deschis noi orizonturi în proza românească, explorând teme precum identitatea națională, condiția umană și relația dintre individ și societate.”
Scriitor pașoptist, alături de alți scriitori, precum Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu ș.a., A. Russo, reprezintă o generație solidară, care a participat activ la procesul de constituire a identității noastre naționale și de modernizare a societății romanești. Or, miscarea pașoptistă a provocat, prin componentele sale ideologice o explozie culturală, fenomen care duce la sincronizarea spiritului românesc, încă aflat sub cupola gândirii iluministe, cu mentalitatea europeană.
„Ostaş al propăşirii”, cel care şi-a închinat viața luptei pentru o lume mai bună, mai echitabilă, Alecu Russo şi-a câştigat cu prisosinţă dreptul de a trăi în memoria plină de recunoştinţă a generaţiilor din secolele ulterioare, de aceea astăzi gândurile noastre de gratitudine se îndreaptă către cei care au avut inspirația să decidă ca instituția de învățământ superior din Bălți să poarte numele lui Alecu Russo.