
Stagiu de cercetare Fulbright la Iowa State University pentru angajații USARB
În perioada 01.09.2025–31.05.2026, doamna Viorica Cebotaroș, dr., conf. univ. la Catedra de filologie engleză și germană, a beneficiat de un stagiu de cercetare în cadrul prestigiosului program Fulbright Visiting Scholar. Stagiul s-a desfășurat la Iowa State University of Science and Technology, SUA.
Pe parcursul mobilității academice, doamna dr., conf. univ. Viorica Cebotaroș a cercetat discursul sugestiilor în cadrul consultațiilor de scriere academică oferite de Centrul pentru Excelență în Comunicare al universității. De asemenea, a participat la cursuri și seminare academice și a interacționat cu cercetători și studenți din diverse medii culturale și profesionale.
Totodată, experiența acumulată în mediul academic american i-a oferit oportunitatea de a cunoaște mai profund cultura și valorile societății americane, precum și modul în care acestea influențează comunicarea și comportamentul cotidian.
Cunoștințele, perspectivele și competențele dobândite în cadrul stagiului Fulbright vor fi valorificate în activitatea didactică și de cercetare a doamnei Viorica Cebotaroș, dr., conf. univ. la Catedra de filologie engleză și germană, contribuind la diversificarea abordărilor academice și la consolidarea dimensiunii internaționale a parcursului său profesional.
