Echipa proiectului „Crearea locurilor de muncă prin sisteme de piață îmbunătățite”, interesată de o eventuală colaborare cu USARB
Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) a lansat în luna noiembrie 2018 proiectul „Crearea locurilor de muncă prin sisteme de piață îmbunătățite” (IMS). Proiectul este lansat în Republica Moldova și este implementat de HELVETAS Swiss Intercooperation și partenerii săi, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Mesopartner.
Echipa proiectului „Crearea locurilor de muncă prin sisteme de piață îmbunătățite” (IMS) a efectuat miercuri, 20 martie, o vizită de documentare la Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi, având drept scop familiarizarea cu misiunea, viziunea și specificul activității USARB, evaluarea oportunităților și provocărilor unei eventuale colaborări în domeniul pregătirii în parteneriat a specialiștilor în TIC, pentru a spori competitivitatea companiilor focusate pe TIC și vor contribui la crearea unui sistem de piață sustenabil.
În cadrul întrevederii reprezentanților USARB cu echipa Proiectului, prorectorul pentru activitatea ştiinţifică şi relaţii internaţionale, Valentina Prițcan, a prezentat prioritățile USARB, a scos în evidență bunele practici de colaborare deținute de USARB și provocările cu care se confruntă sistemul de învățământ superor din republica Moldova. Domnul Eugen Plohotniuc, șeful Catedrei de matematică și informatică, a specificat noile oportunități în domeniul TI și experiența catedrei în colaborarea cu companiile.
Potrivit părților implicate în procesul de implementare a proiectului, scopul general al proiectului urmează a fi atins prin realizarea următoarelor obiective: (1) crearea locurilor de muncă și majorarea veniturilor populației, datorită creșterii competitivității întreprinderilor prin accesul sporit la servicii și asistență, într-un mediu de afaceri favorabil; și (2) schimbarea narativelor referitoare la perceperea migrației într-un mod în care mai mulți oameni vor rămâne sau vor dori să rămână și să se angajeze în câmpul muncii/să devină liber profesioniști în Republica Moldova.
Proiectul este divizat în două etape: (1) etapa de pregătire (01.11.2018 – 31.08.2019), care constă în analiza și determinarea sectoarelor cu potențial de intervenție și demararea intervențiilor-pilot și (2) etapa I (începe în data de 01.09.2019), care presupune intervențiile nemijlocite pentru realizarea obiectivelor propuse.
Mai multe detalii aici