Pe data de 17 octombrie Biblioteca Ştiinţifică a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți în colaborare cu Muzeul de Istorie și Etnografie din Bălți, Episcopia de Bălți a Mitropoliei Basarabiei, Centrul de Informare al României, Catedra de științe socioumane și asistență socială au organizat masa rotundă cu genericul „VISARION PUIU: MEMORIE ȘI ISTORIE”.
Activitatea a fost inaugurată prin alocuțiunile Excelenței Sale, dl Petrișor DUMITRESCU, Consulul general al României la Bălţi, a PS, ANTONIE, Episcop de Bălţi, Mitropolia Basarabiei și a dnei Elena HARCONIȚĂ, Directorul Bibliotecii Științifice USARB. În cadrul mesei rotunde discuțiile au fost purtate în baza comunicările prezentate de: Roman BOTEZAT, consilier pentru Misiune, Cultură și Tineret a Episcopiei de Bălți: O mitropolie desființată și un mitropolit uitat: Visarion PUIU; Ludmila DOBROGEANU, Directorul Muzeul de Istorie și Etnografie din Bălți: Considerațiuni privind construcția Catedralei „Sfinții împărați Constantin și Elena”; Mariana MIHALEVSCHI, muzeograf, Muzeul de Istorie și Etnografie din Bălți: Câteva considerații privind proprietățile Episcopiei Hotinului (în baza documentelor de arhivă); Lilia ABABII, coordonator CIR, Biblioteca Științifică USARB: Mitropolitul Visarion Puiu – figură ilustră în Biserica românească, prezentarea expoziţiei de documente din colecţiile USARB; dr. hab., Valeriu CAPCELEA, Filiala din Bălți a Academiei de Științe a Moldovei. Moderatorul evenimentului a fost conf. univ., dr. Lidia PĂDUREAC.
La masa rotundă au participat profesori și studenți de la Facultatea de Drept și Științe Sociale și Facultatea de Litere. Scopul activității a fost de a scoate din anonimat și a pune în evidență personalități notorii din istoria Basarabiei.
Mai multe detalii găsiți aici