Conferință Științifică Internațională
„Agricultura durabilă și rezilientă. Ce lipsește? Ce trebuie să mai cunoaștem?”
În perioada 29-30 noiembrie 2019, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a găzduit Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Agricultura durabilă și rezilientă. Ce lipsește? Ce trebuie să mai cunoaștem?”. Conferința organizată în parteneriat cu Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” a beneficiat de susținerea financiară și materială a diferitor organizații de stat și nonguvernamentale: Academia de Științe a Moldovei, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ambasada Statelor Unite ale Americii din Moldova, Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP IFAD), The International Center for Agricultural Research in the Dry Areas (ICARDA), ProCoRe din Bălți și altele. Acest eveniment a întrunit experți din 16 țări între care Republica Moldova, România, Canada, Statele Unite, Suedia, Marea Britanie, Italia, Australia, Brazilia, Germania, Franța, Elveția, Olanda, Uzbekistan, Ucraina, Rusia. Participanții la conferință au reprezentat toate continentele de pe mapamond. Printre participanți au fost profesori universitari, savanți, cercetători independenți, agricultori, care și-au împărtășit rezultatele cercetărilor ce țin de asigurarea dezvoltării durabile a sectorului agrar în condițiile încălzirii globale.
Lucrările conferinței au fost inaugurate de rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, conf. univ. dr. Natalia Gașițoi, care după ce a salutat cordial audiența, s-a referit la valoarea unor astfel de evenimente științifice, subliniind experiența și potențialul instituției-gazdă în formarea cercetătorilor și specialiștilor în diferite domenii ale economiei naționale.
Membrul titular al Academiei de Științe a Moldovei, dr. hab., prof. cercet. Boris Găină și-a exprimat bucuria de a întâlni un număr atât de mare de experți, reuniți la o manifestare în Republica Moldova și a evidențiat rolul evenimentului științific în amplificarea colaborării internaționale în rezolvarea problemelor ce țin de viitorul agriculturii și securității alimentare a țării.
După cuvântul de salut, dezbaterile din prima zi a conferinței au început cu raportul cercetătorului britanic David Dent, care a remarcat consecințele neaprecierii solului, apei și a celor care au grijă de aceste resurse naturale. În aceeași zi, rapoarte științifice au fost prezentate de Tom Goddard, consultant superior, Ministerul Agriculturii din Canada; Maurizio Mariani, manager general al Platformei Internaționale Eating City; Tim Crews, Institutul Solului, Salina, SUA; Don Reicosky, om emerit în domeniul pedologiei, Universitatea din Morris, SUA; Hans Ramseier, Universitatea de Științe Aplicative din Bern, Elveția; Valeriu Tabără, Academia de Științe Agricole și Silvice din România; Gheorghe Sin, Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare, România ș. a.
A doua zi, discuțiile au continuat în baza discursurilor susținute de Eugen Triboi, INRA, Franța; Lazizahon Gafurova, Universitatea Națională din Uzbekistan „Mirzo Ulugbek”; Karoline Kunz, Universitatea Politehnică din München, Germania; Nina Frunze, Institutul de Biotehnologii și Microbiologie, Republica Moldova; Ion Talmaci, Institutul de Cercetări Științifice în Silvicultură, Republica Moldova; Alexei Cachcovsky, Institutul de Agricultură Organică din Ucraina; Valerian Cerbari, Institutul de Cercetări Pedologice, Agrochimice și Protecția Solului, Republica Moldova; Jelmer BUIJS, Universitatea din Wageningen, Olanda; Serghei Lukin, Institutul de Cercetări în Domeniul Îngrășămintelor Organice, Centrul Științific Agronomic din Vladimir, Rusia; Oxana Țurcan și Serghei Medineț, Universitatea Națională „I.I. Mechnicov” din Odessa, Ucraina; Boris Boincean, Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția”, Republica Moldova; Akmal Akramhanov, ICARDA, Tașkent, Uzbekistan.
La sfârșitul conferinței, participanții au sintetizat principalele idei, care necesită a fi incluse în Declarația conferinței internaționale. Ele urmează a fi transmise participanților în vederea adoptării variantei finale.
Foto aici