DURATA STUDIILOR – 3 ani;
TITLUL OBȚINUT – licențiat în științe economice;
DISCIPLINELE STUDIATE: Marketing, Comportamentul consumatorului;
Comerțul electronic; Branding-ul, Logistica industrială, Logistica comercială etc.
SPECIALITATEA MARKETING ȘI LOGISTICĂ 2020
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți își diversifică lista programelor de studiu în domeniul economiei pentru ciclul I, licență. În colaborare cu companiile autohtone lansăm un nou program de studiu 0414.1 Marketing și Logistică, care completează cele 4 programe de studiu existente la Catedra de științe economice (Business și Administrare, Contabilitate, Finanțe și Bănci, Servicii hoteliere, turism și agreement).
Acum chiar tu îți decizi viitorul. Vino în rețeaua profesioniștilor de marketing care creează lucruri deosebite pentru a face viața consumatorilor mai frumoasă și contribuie la creşterea performanței afacerilor. Vrei să înțelegi cum de te-ai atașat de brandurile tale preferate, cum de nu ai uitat experiențele pe care le-ai trăit cu prietenii tăi, cum de ești încântat de produsele pe care le consumi și cum de îți place să împărtăşeşti toate acestea cu cei apropiaţi?
Bine ai venit la Marketing! Suntem aici să te sprijinim, să-ți împlinești aspirațiile, să găsești răspunsuri la întrebări și să înveți cum să treci de la ideile tale geniale la acțiuni al căror rezultat să asigure încântarea tuturor! Nu vei uita experiența de învățare pe care o vei trăi împreună cu prietenii tăi – atât colegi, cât și profesori – în timpul orelor și al altor activități pe care le realizăm cu pasiune pentru tine și împreună cu tine. Îți descoperim, îți dezvoltăm și te învățăm să-ți pui în valoare talentul!
Aici ai ocazia: să te exprimi deschis, să înveți să gândești critic și creativ, să analizezi și să interpretezi, să generezi idei, să iei inițiative, să creezi, să planifici, să organizezi și să faci lucruri unice, să lucrezi împreună cu ceilalți, să te pregătești să devii un bun specialist și un bun manager în marketing.