Școala Internațională de Vară 2020, Universitatea din Coruna, Spania

Începând cu anul 2014, Universitatea din Coruna, Spania, organizează  Școala Internațională de Vară și oferă o selecție largă de cursuri intensive, predate în limba engleză de către reprezentanții diferitor universități ale lumii. Cursurile oferă o gamă largă de subiecte, de la drept și afaceri, la știință și tehnologie. Zeci de profesori și sute de studenți din 70 de țări s-au bucurat de această experiență a Universității din Coruna. Cursurile au valoare academică de 6 credite ECTS și sunt recunoscute de Universitatea din Coruna și zeci de alte universități din întreaga lume.

Situația de urgență COVID-19 și intenția de a proteja sănătatea și bunăstarea comunităților, au condiționat organizarea online a Școlii Internaționale de Vară-Coruna 2020, în perioada 20 și 31 iulie 2020. Cursurile intensive au fost predate doar în limba engleză. Fiecare curs a avut încărcătură didactică de 42 de ore, derulate timp de două săptămâni (20 și 31 iulie), cu valoare academică de 6 credite ECTS.

Doamna Viorica Condrat,  dr., lect. univ., la Catedra de filologie engleză și germană a USARB, a fost implicată în organizarea Școlii Internaționale de Vară, asigurând predarea online a cursului ,,Advanced Business English” pentru 25 de studenți din Italia, Spania, Columbia. Astfel, în premieră, USARB a fost implicată în predarea cursurilor în cadrul Școlii Internaționale de Vară a Universității din Coruna, Spania.

Studenții, participanți la cursul ,,Advanced Business English”, predat de doamna Viorica Condrat,  dr., lect. univ., au rămas încântați de experiențele oferite și au evaluat la superlativ modul de predare a cursului. Prezentăm unele reflecții ale beneficiarilor de curs:

  • Allesandro Veneruso: ,,Am apreciat pe bune modalitatea Dumneavoastră de a preda orele, modul în care ne captați atenția, chiar dacă acest lucru a fost extrem de dificil din cauza distanței fizice. Într-adevăr, mi-au plăcut toate cursurile și vreau să vă mulțumesc pentru orele frumoase. Dacă veți vizita orașul Napoli, vă rog să nu ezitați să mă contactați. Cu cele mai bune urări”;
  • Luigi Fimiani: ,,Cursul a fost foarte interesant și util! Nu m-am plictisi deloc. Mult succes în continuare Dumneavoastră!”;
  • Maria Camila Ibarra Hurtado ,,Vă mulțumesc pentru tot suportul oferit!. Planific să pun accent mai mult pe gramatică. Sper sa vă văd vara viitoare.”;
  • Allesandro Barella: ,, A fost o onoare să Vă am drept profesoara mea. Ați fost unul din puținii profesori în care am văzut pasiunea pentru profesie. Voi prețui sfaturile dumneavoastră. Vă mulțumesc enorm pentru experiență”;
  • Luis Priegue Lustres: ,,Vreau să vă mulțumesc din nou pentru toate eforturile depuse în predarea acestui curs în asemenea condiții. Am învățat multe idei, care îmi vor fi de folos în dezvoltarea mea personală și dacă e ok pentru Dumneavoastră eu voi recomanda acest curs tuturor. Aștept cu nerăbdare să vă întâlnesc în următoarea ediție a Școlii Internaționale de Vară, deoarece aceasta va însemna că am putut înfrunta această situație teribilă.”

Felicitări, stimată doamnă dr. Viorica Condrat! O experiență inedită, care consolidează acțiunile de implementare a strategiei de internaționalizare a USARB și de asigurare a vizibilității internaționale a instituției! Studenții internaționali Vă așteaptă să participați și la Școala Internațională de Vară 2021 !

Mai multe detalii despre Școala Internațională de Vară a Universității da Coruna, Spania, găsiți aici.     

Distribuie acest articol