Școala de Vara organizată de Colegiul de Drept al Universității Americane din Washington, SUA

Colegiul de Drept al Universității Americane din Washington, SUA, a organizat, în perioada 13-17 iulie 2020, o Școala de vară cu genericul ,,WTO and U.S.Trade Law and Policy Program”. Datorită situației de urgență COVID-19 și intenției de a proteja sănătatea și bunăstarea comunităților, programul a  fost oferit online, prin intermediul aplicației Zoom.

Programul online, produs timp de o săptămână, a solicitat participanților abilități practice și perspective critice asupra aspectelor actuale ale dreptului și politicii comerciale internaționale, inclusiv asupra modului în care COVID-19 a influențat lanțurile de aprovizionare și comerțului global. Cursurile au fost asigurate de experți în domeniul comercial, cu renume la nivel mondial. Programul a fost conceput pentru profesioniștii din sectorul public și privat, precum și pentru studenții din învățământul superior. Curriculumul a fost conceput cu atenție, cu ideea de a oferi participanților o înțelegere cuprinzătoare asupra modului în care funcționează OMC și Legea comerțului american.

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi a fost reprezentată la eveniment de către  Mariana BOGHIU, studentă a Facultății de Drept și Științe Sociale, grupa DR31Z. Mariana BOGHIU a punctat unele reflecții despre participarea la eveniment: ,,Oportunitatea a fost extraordinară, a fost o experiență inedită, extrem de utilă, deoarece sunt pasionată de domeniul juridic și participarea la acest curs m-a făcut să tind spre profesionalism în practica juridică. În cadrul programului am discutat despre Organizația Mondială a Comerțului, despre atribuțiile acesteia, despre regimul comercial al SUA, despre virusul COVID-19 și modul în care Pandemia are potențialul de a schimba comerțul mondial. După program am fost invitată la o discuție interactivă, unde am acordat întrebări, am rezolvat sarcini, am avut discuții cu experții din domeniul dreptului comercial. Am rămas profund impresionată de modul de abordare a subiectului cercetat, de aria de cuprindere a temei în ansamblu, am avut marea onoare de a discuta cu persoane deosebite, care ne-au oferit cea mai frumoasă atenție prin cunoștințele împărtășite. Aduc mulțumiri organizatorilor programului pentru suport, îndrumare și instruire! ”

Mai multe detalii despre eveniment găsiți aici

 

Distribuie acest articol