Forumul „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției”

În perioada 24-25 septembrie 2020,  Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), au plăcerea să invite studenții USARB să participe la Forumul „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției”.  Forumul este organizat în colaborare cu Ministerul Justiției. La eveniment sunt invitați și experți străini, care vor împărtăși din experiențele relevante contextului Republicii Moldova. 

Participarea la forum va fi posibilă atât fizic, cât și online prin intermediu platformei ZOOM.

Pentru a participa, vă puteți înregistra aici: Înregistrare FORUM 2020, până la 21 septembrie 2020, ora 18.00.

Forumul este organizat de CRJM, în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, finanțat de Suedia, în parteneriat cu IPRE în cadrului proiectului „Suport pentru elaborarea și implementarea politicilor în domeniul justiției în Republica Moldova”, implementat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

Programul poate fi accesat aici

Distribuie acest articol