Orice experiență ERASMUS are farmecul și frumusețea sa!
Promovarea mobilităţii studenților, personalului didactic și administrativ reprezintă o prioritate cheie a strategiei de internaționalizare a USARB. Internaţionalizarea învăţământului superior reprezintă aspecte cheie ale procesului Bologna, iar mobilitatea personalului și a studenților constituie o parte integrantă a acestuia. De zece ani, consolidăm angajamentul USARB de a facilita
Valeria Comerzan și Tatiana Culibaba, studente ale Facultății de Litere, se află în mobilitate internațională de credite la Universitatea din Valladolid, Spania.
Studentele au împărtășit primele impresii, susținând că fiecare experiență ERASMUS+ are farmecul și frumusețea sa: ,,Programul Erasmus+ ne-a deschis noi oportunități, pe care astăzi le trăim din plin. Realizăm studii în cadrul Universității din Valladolid, Spania, de o lună și jumătate, viața de aici este diferită de ceea cu care am fost obișnuite, în special oamenii, activitățile și modul de organizare a studiilor/învățământul. Sunt multe lucruri care ne-au atras atenția. În primul rând, ceea ce ne-a impresionat este responsabilitatea oamenilor pe timp de pandemie. Oamenii chiar înțeleg situația în care se află și le pasă de sănătatea altora. Din cauza pandemiei învățăm atât online, cât și cu prezența fizică în sala de clasă, despărțiți în grupe mici, ceea ce crează impresia că uneori universitatea este pustie.
Profesorii sunt de admirat, ei predau cu atâta dăruire și interes, încât te face să îndrăgești obiectul din prima, iar relația care predomină între profesor-student ne face să ne simțim confortabili în exprimare. Niciodată nu am simțit prioritate sau inegalitate, ci din contra prietenie și suport din partea fiecărui profesor. Din cauza accentului spaniol, ne este greu să înțelegem unele cuvinte în engleză, dar profesorii mereu ne roagă să le corectăm pronunția pentru că așa ne ajutăm reciproc. De asemenea, un aspect foarte interesant este că studenții nu se adresează profesorilor cu Dumneavoastră, dar folosesc prenumele. Un alt lucru interesant pentru noi il constituie faptul că toți studenții folosesc laptop pentru a lua notițe în timpul orelor, iar atunci când avem teste sau probe de evaluare, este necesar să avem un laptop sau telefon conectat la internet pentru că totul se încarcă automat pe platforma de învățare Moodle.
În general, nu avem multe teme pentru acasă, cred că e cel mai neobișnuit lucru, dar felul în care profesorii explică materialul ne face să căutăm singuri informație și să ne aprofundăm în esență pentru că totul devine din ce în ce mai interesant.
Avem destul timp pentru a călători, a gusta bucatele specifice spaniolilor, a cunoaște oameni din diferite țări și a savura cafeaua la o discuție cum ar fi „culture shock”.
Avem posibilitatea de a călători în comunitatea Castilia și León, adică 9 orașe ce cuprind locuri superbe declarate Patrimoniu al Umanității, cum ar fi Segovia sau Salamanca.
În ciuda faptului că peste tot sunt restricții, viața în oraș este în plină desfășurare, toți caută diferite activități pentru a se distra sau pur și simplu a ieși cu prietenii, dar, acest lucru se întâmplă de obicei, dimineața sau seara, pentru că începând cu orele 14:00 pînă la 17:00 este timpul de „Siesta”, orașul practic se stinge, iar magazinele, cafenelele, restaurantele, birourile se închid, iar duminica nu lucrează nimic. Ceea ce poți vedea de dimineața sunt oamenii savurând cafeaua, vinul, împreună cu prietenii.
Așa arată viața noastră în acest minunat oraș, ne bucurăm din plin de momente frumoase, dar și de mult soare. Încurajăm studenții USARB să participe în programul Erasmus+, să nu vă fie frică de dificultăți, căci ele vor trece, dar amintirile vor rămâne vii”.
Mai multe informații despre programul Erasmus+ afla aici
Ofertele de burse Erasmus+ pot fi acesate aici