La o ceașca de cafea cu aromă de Erasmus+
În contextul celebrării Zilei Europei, Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți organizează în perioada 9 – 25 mai 2021, activități focalizate pe mesaje de solidarizare, promovare a libertății și păcii, facilitarea înțelegerii de către tinerii studioși a modului în care Comunitatea Europeană guvernează prin unitate, prin respectarea drepturilor omului și prin susținerea plenară a Republicii Moldova, în general, și a Universității, în particular. Contrar diferențelor de limbă, cultură, religie și tradiții, împreună devenim mai puternici și mai uniți!
În data de 21 mai 2021, a avut loc evenimentul ,,La o ceașca de cafea cu aromă de Erasmus+! Servește experiența de internaționalizare împreună cu noi!”, dedicat sporirii proceselor de internaționalizare ale USARB prin mobilități academice. Evenimentul s-a produs online, aplicația Google Meet, cu participarea a circa 55 persoane.
Valentina PRIŢCAN, prorector pentru activitatea ştiinţifică şi relaţii internaţionale, a menționat că mobilitatea şi internaţionalizarea învăţământului superior reprezintă aspecte cheie ale procesului Bologna, iar mobilitatea personalului și a studenților constituie o parte integrantă a acestuia. Mobilităţile academice îşi propun să ajute participanţii să însuşească competenţe cheie, să îi sprijine în dezvoltarea lor profesională şi să îşi adâncească înţelegerea altor culturi, consolidând cooperarea în învățământul superior pe sectoarele de educație și cercetare.
Studenții USARB au prezentat frumoase și multiple experiențe trăite în Universitățile gazdă, dar și impresii personale cu privire la impactul mobilității asupra creșterii personale și profesionale:
- Valeria COMERZAN și Tatiana CULIBABA, Universitatea din Valladolid, Spania;
- Elena PÎNZESCU și Natalia LEORDA, Universitatea din Pitești, România;
- Alexandr GUTUL, Universitatea din Volda, Norvegia.
Experiențele elucidate de studenți au fost interesante și motivante. În cadrul evenimentului s-au abordat și experiențele deținute în raport cu criza pandemică, studenții manifestând deschidere în prezentarea trăirilor personale.
Valentina PRIŢCAN, prorector pentru activitatea ştiinţifică şi relaţii internaţionale, a mulțumit beneficiarilor de burse Erasmus+ pentru elucidarea experiențelor, buna promovare a imaginii USARB, dedicație și inspirație, menționând ca în 30 de ani de mobilitate prin programul Erasmus s-au creat mii de rețele de încredere care le-au permis studenților și cadrelor științifico-didactice să studieze, să se formeze sau să țină cursuri în străinătate. Aceștia pot acum să traverseze liber frontierele și să se familiarizeze cu alte puncte de vedere și perspective, să facă schimb de idei și de experiență, să împărtășească valori și să demareze proiecte comune. Orizonturi mai largi, o înțelegere comună mai bună și mai multe competențe și posibilități – sunt elementele care definesc generația Erasmus+.
Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți se poate mândri cu parcursul său european. Implementarea proiectelor europene facilitează procesele de internaționalizare a instituției și racordarea la standardele europene, fortifică excelența în educație și cercetare și facilitează dezvoltarea specializărilor inteligente.
Erasmus+ este programul Comisiei Europene dezvoltat în scopul susținerii educației și formării profesionale, tineretului și sportului. Obiectivele principale ale programului ERASMUS+ sunt dezvoltarea abilităților profesionale, creșterea oportunităților oferite tinerilor și stimularea performanței academice prin intermediul mobilităților internaționale.