USARB este parteneri într-un nou proiect sub egida Departamentului de Stat al SUA
În data de 6 decembrie 2021, în USARB a fost lansat proiectul „Consolidarea Cercetării, Scrierii și Argumentării Juridice în cadrul Facultăților de Drept ale instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova”, implementat în parteneriat cu alte IÎS din Republica Moldova, National Center for State Courts, sub egida Departamentului de Stat al SUA.
La întrevederea cu partenerii de proiect, USARB a fost reprezentată de doamna Rector, dr., conf. univ., Natalia Gașițoi, Valentina Prițcan, prorector pentru activitatea ştiinţifică şi relaţii internaţionale, Vitalie Rusu, decanul Facultății de drept și științe sociale, Ina Odinokaia, șefa Catedrei de drept, Mariana Spatari, conf., univ. la Catedrei de drept, ombudsmanul studenților USARB. Echipa de implementare a proiectului a fost reprezentată de două profesoare de la William and Mary Law School din SUA – doamnele Prof. Jennifer R. Franklin și Prof. Jennifer S. Stevenson, judecătoarea din SUA, doamna Judge Mel Flanagan.
Din echipa National Center for State Courts au participat domnul Timothy Hughes, Consilier Juridic Superior și Director de Program; dna Olimpia Gribincea, Directorul National Center for State Courts Sucursala Chișinău, dna Ina Jimbei, Consilier Juridic Superior și dra Rachel Morley, Consilier Juridic.
Discuțiile s-au focalizat pe analiza posibilităților de consolidare a cunoștințelor, competențelor și abilităților studenților de la Facultățile de drept în materie de cercetare, scriere și argumentare juridică prin intermediul proiectului vizat.
Rectorul USARB Natalia Gașițoi a scos în evidență deschiderea USARB către schimbare în domeniul educațional și cel de cercetare, menționând semnificația proiectului pentru consolidarea calității formării specialiștilor în materie de drept și sporirea angajabilității absolvenților
Proiectul „Consolidarea Cercetării, Scrierii și Argumentării Juridice” va fi implementat de către National Center for State Courts din SUA, în următorii trei ani, cu susținerea financiară a Departamentului de Stat al SUA.