Experiențe Erasmus+ la Universitatea din Cordoba, Spania!

Studenta USARB Valeria Comerzan a finalizat semestrul de studii la Universitatea din Cordoba, unde a realizat un stagiu de mobilitate internațională de credite (ICM), în cadrul programului Erasmus+. Valeria a fost selectată (pentru a doua oară) de către Departamentul de Relații Internaționale a USARB pentru schimb academic internațional, în rezultatul concursului instituțional.

Valeria Comerzan a împărtășit impresii despre experiența inedită de student Erasmus+: ,,Experiența mea Erasmus în Cordoba, Spania a fost cu adevărat frumoasă și de neuitat. Am studiat la o universitate pitorească, în care deseori mă simțeam ca intr-un muzeu care îmi aducea satisfacție vizuală. Sistemul spaniol de învățământ m-a impresionat și în ce-a de-a doua experiență Erasmus, libertatea prin care un student se exprima, stilul frumos prin care profesorii îl încurajează, îi face pe ceilalți să nu se teamă de obstacole sau de exprimare în public. Orașul Cordoba este unul din cele mai frumoase vizitate de mine în Spania, este locul unde m-aș reîntoarce iar și iar. Oamenii sunt cu adevărat simpli și fericiți, iar eu ca cetățean străin m-am simțit acasă. Frumusețea fiecărui colțișor are o istorie aparte, mai ales Los Patios construite încă din secolul XIX, La Mezquita, Alcazar de los Reyes Cristianos.
Fiecare experiență ne formează caractere puternice, ne îmbogățesc nu doar intelectual dar și emoțional. De aceea, îndemn fiecare student să profite. Nu vă temeți să încercați ceva nou”.

Experiențe Erasmus+, noi performanțe, noi expectanțe! USARB oferă experiențe de neuitat!

Distribuie acest articol