Noi experiențe Erasmus+ la Universitatea din Cordoba, Spania!

Tatiana Culibaba, studenta Facultății de Litere și Alexandru Jantovanu, studentul Facultății de Științe reale, economice și ale mediului au finalizat semestrul de studii la Universitatea din Cordoba, Spania, unde au realizat un stagiu de mobilitate internațională de credite (ICM), în cadrul programului Erasmus+, fiind selectați de către Departamentul de Relații Internaționale a USARB pentru schimb academic internațional, în rezultatul concursului instituțional.

Tatiana Culibaba a împărtășit impresii despre experiența inedită de studentă Erasmus+: ,,Stagiul de mobilitate la Universitatea din Cordoba, Spania, cu suportul programului Erasmus+, a fost inedit. La început am avut îndoieli, cu privire la călătoria mea în Spania, din cauza barierei lingvistice și a numeroaselor diferențe culturale dintre Moldova și Spania. Cu toate acestea, am descoperit repede că Spania este o țară perfectă pentru un student Erasmus. Blocul de studii al Facultății de Litere este impresionant, bine dotat, este o plăcere să studiezi în  asemenea condiții. Am studiat trei unități de curs, pe care le-am promovat cu succes și am dobândit noi cunoștințe și competențe. A fost, cu siguranță, o experiență excepțională pe care doresc să o repet”.

Alexandru Jantovanu susține că stagiul de mobilitate Erasmus+ a reprezentat ,,o perioadă frumoasă de studii la Universitatea din Cordoba, condimentată cu încercări și provocări culturale, dar și provocări axate pe studii/cunoștințe de specialitate. Pe parcursul mobilității am admirat nivelul înalt al profesorilor și dorința lor de a ajuta studenții, iar campusul universitar este unul foarte frumos amenajat, cu infrastructură perfectă pentru studenție. Cordoba s-a dovedit a fi un orășel drăguț, cu multe străzi mici și cu o atmosfera specifică, plină de oameni, discuții, muzică și veselie. Este o încercare să fii student ne vorbitor de limbă spaniolă, însă mă bucur că am făcut parte din programul Erasmus+ în Spania și cred că așa o experiență merită trăită cel puțin o dată”.

Experiențe Erasmus+, noi performanțe, noi expectanțe! USARB oferă experiențe de neuitat!

 

Distribuie acest articol