Deșeuri colectate cu suportul echipei proiectului GreenSCI!
Pledând pentru știința verde în serviciul societăților sănătoase, comunitatea USARB se implică în activități de colectare a hârtiei, plasticului, bateriilor uzate și a telefoanelor mobile vechi.
Activitățile se realizează în cadrul proiectului ,,Green Science at the service of Healthy Society” – GreenSCI (GA 101060678), finanțat de Comisia Europeană prin intermediul instrumentului de finanțare MSCA and Citizens din cadrul Programului Horizon Europe, coordonat de Universitatea Tehnică a Moldovei, parteneri fiind Academia de Științe a Moldovei, USARB și A.O. „INFOGROUP” și alte instituții de învățământ,
Cantitatea de deșeuri colectată va fi anunțată în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni, care va avea loc în data de 30 septembrie 2022, la Chișinău, în parcul UTM din str. Studenților și, în premieră, la Bălți, în scuarul Universității de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți, din str. Pușkin.
Proiectul GreenSCI prevede organizarea a două ediții a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor Europeni” (2022, 2023) și își propune să sporească recunoașterea publică a științei, să promoveze tinerii cercetători și oamenii de știință cu experiență, să arate impactul pe care cercetarea și inovarea îl au asupra vieții de zi cu zi, să arate oportunitățile în cercetare și STEAM pentru tineri și elevi.
Cutiile de colectare vor fi amplasate în blocurile de studii, cămine, cantină, Biblioteca Științifică.
Fiecare poate realiza acțiuni în serviciul societăților sănătoase! Să o facem împreună, dragă comunitate USARB!