Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Slovace în vizită la USARB
Excelența sa, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Slovace, Pavol Ivan, a avut o întrevedere cu administrația Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălţi , în data de 25 octombrie 2022. În discuția Ambasadorului Republicii Slovace Pavol Ivan cu Natalia Gașițoi, Rector al USARB, conf. univ., dr. și Valentina Prițcan, Prorector pentru activitatea ştiinţifică şi relaţii internaţionale, conf. univ., au fost abordate provocările cu care se confruntă sistemul de ÎS la nivel mondial, perspectivele de cooperare între Slovacia și municipiul Bălți, în general, și perspectivele de colaborare a USARB cu universități din Slovacia, posibilele proiecte comune în domeniul educației, cercetării și inovării.
Au fost discutate bunele practici de cooperare și implementare a proiectelor internaționale cu Universitatea Tehnica din Košice și Universitatea din Žilina, s-au analizat posibilitățile de dinamizare a cooperării USARB – IÎS din Slovacia.