Studenții de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți vor beneficia de susținere în cadrul proiectului ,,Fondul pentru Tineri Bălți”

În data de 26 ianuarie, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Asociația Obștească ,,Caroma Nord” au semnat un Acord de colaborare.

Scopul acordului este edificarea și dezvoltarea unui parteneriat continuu și eficient între părți în vederea identificării necesităţile tinerilor şi asociațiilor de studenți şi oferirea serviciilor de instruire pentru consolidarea capacităţilor acestora.

Obiectivele principale al acordului este asigurarea colaborării în elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea activităților  privind crearea și dezvoltarea Fondului pentru Tineri Bălți în parteneriat cu USARB, sporirea gradului de participare a tinerilor în procesul de luare a deciziilor  și promovarea bunelor practici de participare a tinerilor în programe/proiecte de dezvoltare comunitară.

Fondul pentru Tineri Bălți” și ”Fondul pentru Tineri Sîngerei” este un proiect realizat de asociația obștească „Caroma Nord” începând cu anul 2018, cu suportul Fundației Est-Europene din resursele acordate de Suedia.

AO ”Caroma Nord” este membră a Alianței ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF), membră a Rețelei Internaționale CEEweb for Biodiversity. Misiunea asociației este promovarea și facilitarea participării cetățenilor la nivel local pentru a contribui la dezvoltarea unei societăți civile bazate pe cetățenie activă.

În acest sens, asociația desfășoară activități constante, care facilitează dialogul între diferite structuri locale pentru dezvoltarea și oferirea unor servicii de calitate. Asociaţia este recunoscută în R. Moldova ca un lider şi organizaţie-model în reprezentarea intereselor cetățenilor, care a contribuit la crearea mai multor cadre de cooperare cu ONG-uri, instituții statale și private.

Despre Caroma Nord: https://caromanord.md/despre

Despre Fondul pentru Tineri:

https://www.facebook.com/FondulpentruTineriBalti/

Distribuie acest articol