Premii pentru participanții la ,,Vânătoarea de comori” din cadrul Târgului de oportunități de carieră
Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi a găzduit în data de 17 noiembrie 2022, Târgul de oportunități de carieră, în cadrul căruia 25 de firme multinaționale și 5 organizații au prezentat oportunități de carieră, explorate de către elevi, studenți, reprezentanți ai instituțiilor de învățămînt.
În cadrul evenimentului a fost organizată ,,Vânătoarea de comori”, care a facilitat explorarea minuțioasă a companiilor. Participanții la Târg au discutat cu reprezentanții companiilor, au completat chestionare, iar cei mai norocoși au obținut, în rezultatul tragerii la sorți, un premiu oferit de Ambasada Germaniei la Chișinău și Goethe-Institut Bukarest.
Studenții -voluntari implicați în buna organizare a evenimentului, au selectat câștigătorii, ca rezultat al tombolei:
- Bodareva Cristina, IP Liceul Teoretic „Nikolai Gogol”, mun. Bălți;
- Gardalac Prascovia, IP Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu”, mun.Bălți;
- Rudenco M., Instituția Publică Liceul Teoretic ,,Dimitrie Cantemir”, mun.Bălți;
- Ugimtev Adrian, Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți
- Rotaru Maria, Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi.
Târgul de oportunități de carieră a reprezentat un eveniment internațional, organizat de către Valentina PRIȚCAN, dr., conf. univ., prorector pentru activitatea științifică și relații internaționale, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Goethe-Institut Bukarest, Ambasada Germaniei la Chișinău, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.