Studenții USARB au celebrat Ziua Mondială a Mediului
În data de 26 mai 2023 la sediul Agenției de Mediu Nord din mun. Bălți a fost celebrată anticipat Ziua Mondială a Mediului (aniversată în fiecare an pe data de 5 iunie). Evenimentul a fost organizat de către șefa direcției Agenției de Mediu Nord – Dna GUȚU Valentina. La eveniment au participat cadre didactice și studenții programelor de studii Ecologie, ciclul I – licență (anii 1, 2, 3) și Ecologie aplicată, ciclul II – studii de master (anii 1, 2) ai Universității de Sat „Alecu Russo” din Bălți. În cadrul manifestării, consacrate Zilei Mondiale a Mediului, colaboratorii Agenției de Mediu Nord au abordat subiectul cu genericul „Mai puțin plastic, mai multă biodiversitate”, prin intermediul căruia a fost evidențiată problema deșeurilor din mase plastice și impactul acestora asupra mediilor naturale și biodiversitate, astfel amploarea impactului a fost argumentată prin dinamica pozitivă a generării plasticului în întreaga lume începând cu anii 1950 până în prezent. În final, colaboratorii agenției au expus recomandări pentru a reduce poluarea cu plastic, acțiuni care ar trebui să înceapă cu fiecare din noi. Evenimentul a inclus și o activitate interactivă cu studenții privind confecționarea unor obiecte din materiale plastice cu scopul de a le prelungi utilizarea. La încheierea evenimentului, Dna GUȚU Valentina a menționat oportunitățile de angajare a absolvenților programelor din domeniul Științe ale Mediului atât în sectorul public (Agenția de Mediu, Inspectoratul pentru Protecția Mediului ș.a.), cât și în sectorul privat – la întreprinderi.