Uși deschise pentru elevi din toată țara!

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a primit vizita elevilor  din Raionul Florești.

Elevii au fost întâmpinați de șeful Secției pentru educație, cultură și viață studențească, Victor GRIGOR, care i-au salutat cordial și au făcut o prezentare a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, a Facultăților și programelor de studii.

Elevii au avut posibilitatea să cunoască oferta educațională, opurtunitățile de voluntariat și activitățile extracurriculare la care pot participa în timpul studenției la USARB.

Entuziasmați, elevii au vizitat sălile de curs, Centrul de simulare a proceselor de judecată din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale, laboratoarele IT din cadrul Facultății de Științe Reale, Economice și ale Mediului, Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic – nortek, dar și rezidenți ai Nortek: Tekwill Bălți Community Tekwill

În cadrul vizitei informative, elevii absolvenți au avut ocazia să afle despre oportunitățile de învățământ superior oferite studenților de către compania DRÄXLMAIER în parteneriat cu Universitatea ,,Alecu Russo” din Bălți.

Pentru a-i încuraja pe elevi să-și urmeze visele, aceștia au avut ocazia să se scufunde în ciclul real de viață al unei fabrici de producției din industria automotive. La sediul DRÄXLMAIER Bălți, elevii au fost ghidați de instructorii în educație profesională și au fost informați despre spectrul larg de oportunități care li se va deschide în cazul în care vor alege să se alăture marii noastre familii DRÄXLMAIER, studiind și dezvoltându-și propriile cariere profesionale alături de noi!

Evenimenult a fost posibil datorită eforturile comune ale Universității de Stat “Alecu Russo” din Bălți și ale DRÄXLMAIER Group Moldova.

DRÄXLMAIER Group Moldova

Dezvoltăm parteneriate durabile pentru un viitor mai bun!

Distribuie acest articol