Program de formare de la egal-la-egal în cadrul proiectului Reflect. Grup de instruire 2

În perioada 16-17 aprilie 2025, echipa USARB de implementare a proiectului Reflect Faza II – „Învățare de calitate prin intermediul sistemului de la egal-la-egal în Republica Moldova”, organizat în cadrul programului-cadru al Agenției Elvețiene de Cooperare și Dezvoltare, „Promovarea educației civice active” (FACE) în Moldova, implementat în cooperare cu Ministerul Educației și Cercetării, a demarat Programul de formare de la egal-la-egal pentru grupul de instruire nr. 2, cu participarea colaboratorilor Facultății de Litere și Facultății de Științe Reale, Economice şi ale Mediului, implicați în formarea pedagogilor.

Facilitatori: V. Rusov, Catedra de Științe ale Educației și Viorica Cebotaroș, Catedra de Filologie engleza si germane.

În cadrul sesiunii de instruire a participat domnul Marin Dolința, manager de proiect în Republica Moldova și Valentina Prițcan, dr., conf. univ., coordinator instituțional al a proiectului Reflect.

Agenda Programului de formare de la egal-la-egal a cadrelor didactice a USARB în cadrul proiectului REFLECT Faza II, a fost concentrată pe explorarea următoarelor subiecte:

–          Vizitele colegiale la ore: argumente

–          Observarea orei: pre-condiții, pregătire și documentare

–          Feedback-ului bazat pe dovezi

–          Reflecția asupra experienței personale

–          Stabilirea unor obiective realiste de dezvoltare: Metoda G-R-O-W

–          Coaching-ul axat pe conținut

Programul de formare de la egal-la-egal a fost axat pe predare interactivă și dialog colegial, care implică, motivează și face învățarea să prindă viață.

Simularea feedback-ului este o oportunitate valoroasă de a exersa empatia, comunicarea autentică și gândirea critică – un pas important  spre formarea pedagogilor care nu doar predau, ci inspiră și transformă.

În cadrul discuțiilor în grup, participanții au formulat argumente pentru realizarea vizitelor colegiale la ore conform cuvântului-cheie, au adus argumente referitor la abordările inovative în educație, generând răspunsuri la întrebări de genul:

  • Cum vizitele colegiale la ore contribuie la îmbunătățirea tehnicilor și metodologiilor de predare ale cadrelor didactice universitare?
  • Cum vizitele colegiale la ore pot contribui la soluționare problemelor de gestionare a grupului de studenți?
  • Cum vizitele colegiale la ore contribuie la consolidarea relațiilor colegiale?
  • Cum vizitele colegiale la ore contribuie la progresul continuu în carieră?
  • Cum vizitele colegiale la ore contribuie la dezvoltarea abilității de reflecție pedagogică?

Metodologia Reflect a facilitat studierea regulilor pentru a oferi și primi feedback. Participanții au adus argumente bazate pe dovezi la întrebările:

–          Cum vom oferi feedback colegului?

–          Cum nu vom oferi feedback colegului?

–          Cum vom primi feedback-ul colegului?

–          Cum nu vom primi feedback-ul colegului?

Astfel, a fost abordată cultura a feedback-ului, care cultivă creșterea, încrederea și învățarea continuă —spațiul în care oamenii nu se tem să greșească, pentru că știu că fiecare greșeală e o șansă de a deveni mai buni.

Echipa de implementare a proiectului:

  • Valentina Prițcan, dr., conf. univ., Catedra de Științe Socioumane și Asistență Socială;
  • Lidia Pădureac, dr., conf. univ., Catedra de Științe Socioumane și Asistență Socială;
  • Lilia Trinca, dr., conf. univ., Catedra de limba română şi filologie romanică;
  • Viorica Cebotaroș, dr., conf. univ., Catedra de Filologie engleza si germană;
  • Tatiana Șova, dr., conf. univ., Catedra de Științe ale Educației;
  • Tatiana Panco, dr., conf. univ., Catedra de Științe ale Educației;
  • Veronica Rusov, lector univ., Catedra de Științe ale Educației.

Proiectul REFLECT prezentat este un proiect de continuare a proiectului pilot REFLECT, finanțat de către SDC (septembrie 2021 – august 2022), în care trei școli-pilot din Moldova și Departamentul de Proiecte Internaționale în Educație (IPE) au colaborat pentru a elabora manuale orientate pe practică pentru diferite grupuri țintă (profesori, directori, formatori și inspectorate) care au fost ulterior publicate și recomandate pe site-ul web al Ministerului Educației și Cercetării din Moldova 

Scopul proiectului este de a îmbunătăți calitatea formării cadrelor didactice pentru a transforma școala într-un mediu în care copiii și tinerii se pot pregăti pentru provocările viitorului și le pot înfrunta fără teamă sau îngrijorare, ci cu bucurie și curaj, și își pot modela viața în mod activ. Acest lucru necesită ca profesorii să fie conștienți de poziția lor importantă, să reflecteze și să își dezvolte propriile competențe, să lucreze în echipă și să se susțină reciproc printr-o bună formare de bază și dezvoltare continuă.

Programul de formare de la egal-la-egal va continua cu activități de pilotare, mentorat, supervizare actualizare sau elaborare de noi cursuri și materiale didactice cu abordarea REFLECT, implementarea abordărilor REFLECT în programele de studii ale USARB, atât la nivel de formare a cadrelor didactice înainte de angajare, cât și la nivel de formare continuă pe parcursul anilor 2025-2026.

Distribuie acest articol