Noi mobilități academice la Universitatea din Valladolid, Spania
Studenta USARB Valeria Ciobanu a fost selectată de către Departamentul de Relații Internaționale a USARB pentru un stagiu de mobilitate internațională de credite prin intermediul programului Erasmus+ la Universitatea din Valladolid, Spania!
Valeria Ciobanu s-a reîntors în USARB, după un semestru de studii la Universitatea din Valladolid cu dorința de a aplica din nou pentru o mobilitate academică în semestrul viitor, impresii de neuitat și experiențe valoroase!
Valeria ne-a relatat despre mobilitatea internațională ICM: ,, Experiența mea Erasmus+ a fost cea mai frumoasa și inedită oportunitate din viața mea de studentă. Adresez un mesaj de gratitudine pentru USARB, în special Departamentului de Relații Internaționale, doamnei Valentina Prițcan, prorector pentru activitatea ştiinţifică şi relaţii internaţionale, pentru aceasta șansa inédita. Mulțumesc, de asemenea, Universității din Valladolid care mi-a fost gazdă și m-a primit în comunitatea lor academică cu brațele deschise. Am avut parte de emoții speciale în aceste cinci luni de studii în Spania. Credeam ca o sa fie foarte greu să mă adaptez la o alta cultură și stil de viata, însă s-a produs un efect invers. Orășelul în care am locuit a devenit foarte apropiat sufletului meu, am intalnit o mulțime de prieteni uimitori din diferite părți ale lumi: Brazilia, Costa Rica, Guatemala, Kazahstán, Italia, Germania, China ș.a. Studenții, cu diferite culturi, aveau toți dorinta de a studia și a explora. Am fost plăcut surprinsă de sistemul local de învățământ, mi-a fost plăcut să aflu și alte strategii de învățare, iar profesorii au fost foarte binevoitori și ne organizau discuții in grup, elucidau curiozități, pentru a ne facilita procesul de învățare. Cadrele didactice din Universitatea din Valladolid ne-au povestit multe depre Spania și doreau să afle cât mai mult și despre șara noastră. Atmosfera din Spania este foarte calduroasă, oamenii mereu vin în ajutor, sunt ințelegatori și se bucura de viață din plin. Spania este o țară extrem de frumoasă, cu o istorie interesantă, iar fiecare colțișor al ei ne vorbește despre aceasta datorită arhitecturii sale. După acest semestru unic, am înțeles ca nu trebuie să am frică, trebuie să îmi asum responsabilități noi, să calatoresc, să descopăr, am devenit mult mai independentă, am fost parte a unei culturi diferite de a noastră, pe care am indragit-o. De asemenea, aptitudinile comunicative se imbunatatesc, fiindcă în perioada mobilității sunt zile în care reușești să vorbești în engleză, rusă, română, franceză, și foarte mult în spaniolă. Din start îți pare că un semestru e mult, însă timpul trece atat de repede, încât la sfârșit, când îți iai rămas bun cu prietenii noi, vreai să mai rămâi încă un semestru. Astfel, îndemn pe toți colegii mei să muncească mult, sa tindă spre noi realizări și să nu aibă frica de a aplica la mobilități Erasmus+, fiindcă ele, cu siguranță, schimbă viața, viziunile, abilitățile și ajută să devii personalitate interesantă, cultă”.
USARB oferă experiențe de neuitat!