10 cei mai buni elevi din cadrul Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți au beneficiat de un program cultural-turistic în câteva orașe istorice din România
În perioada 8-11 septembrie, 10 elevi din cadrul Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți au beneficiat de un program cultural-turistic de cunoaștere a obiectivelor istorice de importanță națională și internațională din România. Elevii au vizitat zonele pitorești ale Transilvaniei, vizitând așa orașe ca Sebeș, Hunedoara, Sibiu și Alba Iulia.
Tinerii exploratori au avut posibilitatea să cunoască îndeaproape locurile istorice studiate în manualele școlare: Cetatea Alba Iulia, Castelul Corvinilor (Hunedoara). Monumentul Sabia lui Decebal și altele.
În prima zi au vizitat orașul Sibiu – orașul medieval al României – în care au avut posibilitatea să admire zidurile Cetății Sibiu și să exploreze arhitectura orașului vechi. Aventura lor a durat și la Cetatea Țărănească Câlnic, edificiu inclus în patrimoniul Mondial UNESCO.
Ulterior, au fost la Cetatea Alba Iulia, unde s-a înfăptuit Unirea din anul 1918. Au vizitat și Catedrala Încoronării din Alba Iulia în care Ferdinand și Maria au fost încoronați ca rege și regină ai României Mari.
Pe 10 septembrie au vizitat Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, unde au făcut cunoștință cu instituția și cu administrația colegiului. În aceeași zi, elevii noștri au participat împreună cu elevii din Sebeș la un concurs de istorie, geografie și literatură română.
În data de 11 septembrie, s-au deplasat la Țebea, unde au participat la evenimentul de marcare a 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu, zi care a reunit zeci de mii de români din întreaga țară.
Programul cultural-turistic a fost organizat grație sprijinului enorm oferit de către Excelența Sa, Domnul Petrișor Dumitrescu, consul general al României la Bălți. La fel, aducem sincere mulțumiri familiei Cosma, în special domnului Cosmin Cosma, pentru susținerea financiară a acestei vizite memorabile a elevilor Colegiului Pedagogic „Ion Creangă”.
Grupul de elevi a fost coordonat de profesorul de geografie din cadrul Colegiului Pedagogic „Ion Creangă”, Victor Grigor.
Scopul acestei vizite a fost cunoașterea valorilor culturale românești, conștientizarea importanței cunoașterii spațiului și timpului comun al României. Elevii au rămas impresionați de experiența obținută în acele patru zile, unii dintre ei au părăsit pentru prima oară Republica Moldova. Tinerii au vizitat locuri istorice despre care doar le-au auzit de la profesori sau despre care au aflat din manuale. De asemenea, ei au interacționat cu semenii lor din alte instituții de învățământ petrecând timpul în aer liber, au practicat jocuri de societate, și-au creat noi prietenii de durată.